Iacob Vladut

THE KNOWLEDGE AND THE INTERNET ROMANIAN ECONOMY RECOVERY TOOLS

Vasile Dumbravă  Prof. Ph.D. University “Titu Maiorescu” Bucharest, Faculty of Economics

Iacob Vlăduţ – Severian  Lecturer PhD Alma Mater University of Sibiu, Faculty of Economics Bacau

Summary
The digital era has begun at the end of last century. The huge amounts of knowledge classified, stored, and / or put on the market have shown that technology can influence the evolution of knowledge, its management and the possibilities for economic recovery.
The access to the globalized knowledge was possible thanks to increased development of communications and particularly due to the development of the Internet.

Tags: Knowledge, economic recovery, digital economy, knowledge society, sustainability, sustainable development, information, internet.

Foreword

Unprecedented changes of recent years, particularly those from technological field, determined an increase impressive amount of information and their transfer, and trade links and business overall, for the world economy. Therefore, “digitization of economy” has become a phrase superimposed over actual reality where governments and individuals are witnesses of the effects of their own actions based on knowledge. Congestion aware of ideas and information in order to obtain economic performance is “the foundation of the knowledge economy”(Drucker, 1966), the concept that clearly differentiates labour specialization – worker vs. “knowledge worker” (Drucker, 1969), – which also represents a new stage of human civilization, where the use of technology involves the implementation of a new economic order.

NEW ECONOMY, KNOWLEDGE AND ITS EXPONENT

Aiming to achieve a profitable result representative of economic life is constantly adapting to the changes taking place in economy, mainly to those which provide a higher utilization of resources which appear to be increasingly rare. Thus, their fight for survival as for development involves the acceptance of the new manifested requirements by the consumer in market requirements due to the needs, more or less sophisticated of daily living.

As such context it is easy to observe that the impact of use of knowledge latest technology, but mostly scientific management methods, but mostly scientific management methods induces to users a greater flexibility into the existential confrontation while facilitating further recovery of world economies a chance. The Knowledge, which requires “the identification, description and the control of the form, of the property or event through comprehensible delimitation operant conceptual of causality of the criteria that enable the emergence and development of different objects, properties, actions and conditionings configured in reality “, – represents all that people know and can exist in the organizational processes, in commodities, services, etc.

“New Economy²“(the digital economy or knowledge economy) considers the present manifestations of the economic activities as being the result of using of digital technologies that provide access, the processing and storing of information in a manner cheap and easy³. It provides the economic recovery, the introduction of innovation in production by increasing the importance of learning and knowledge, by virtue of sustainable development, globalization.

Into the new economy, the balance and the stability claimed by the traditional economy analysts no longer arouse the interest of competitors even if such an approach prefigures a secure formula for success. The new approach, higher quality,

considers the economies as “adaptive systems, dynamic” (Haralambie, 2006), and the information and the knowledge essential components of contemporary reconfiguration and economic development. The complexities of the knowledge economy model are given by the many processes and of evolutionary trends occur at all levels in relation to the reorientation of human to nature, with the reconsidering of the traditional production factors, and especially of new factors, of that “knowledge is only really relevant resource” (Rosca, 2006). Therefore, knowledge acquired by its characteristics (Sveiby, 2003) – implicit, dynamic, regulation, action-oriented-  an utmost importance and added value as it is disseminated and utilized in comparison with the work, land and capital, “factors that do not disappear”, but which in the context of new perspectives “are secondary” (Drucker, 2006).

Accelerating the role of knowledge is supported by speed of innovation and technological breakthroughs enter in the areas of human activity providing the continuous development adapted to the new sustainability requirements set out more often lately.

The views of specialists highlights the emergence of “cognitive domains” who value non materiality of knowledge, more precisely on the synthesis of ideas whose value far exceeds the value of physical assets. This is why the intangible assets such as knowledge and their management “Become the new the core of competences (Ene, 2002)”, “key elements of achieving high productivity and competitiveness” (Cristea, Moşneanu, Glod, 2008) for economies. Therefore, the organizations in that are attracted and assimilated elements of knowledge provide a more specific entrepreneurship, generating a new sense to managers of finding optimal solutions into recovery activities the allocation of factors and maximizing profits.

In this connection support the claim that the knowledge employee (Joavină, 2006) it can only be an educated person with multidisciplinary knowledge, whose mission is to make oneself understood and to promote the  necessity of proper understanding of the economy and knowledge society.

The existence of these characters is already a challenge to the current economy and society.

With such skills and capabilities the new type of employee is the owner of cohesive and formal knowledge and he is in a continuous assimilation approach of theoretical concepts, with a high interest into practice of capitalizing the results of biological theories in astrophysics, of Chinese military strategy and of Indian philosophy of sales coaching, of meditation in performance, being a person with a positive deeply mentality towards change and innovation. (Joavină ,  2006).

INTERNET AND ITS IMPACT IN THE DIGITAL AGE

The digital age has begun at the end of last century. Huge amounts of knowledge classified, stored, and / or put into circulation demonstrated how the technology can influence the evolution of knowledge and its management. Furthermore the access to the global knowledge was possible thanks to increased development of communication with costs increasingly smaller but particularly due to the emergence of the great innovations of the century, the Internet. Quickly became a socio-technical phenomenon Internet as a form of use of electronic networks open, has a major impact on society and its future by:
• Data exchange using electronic messaging;
• simplification of work processes and communication;
• minimal costs related to communication and information and data handling;
• fostering collective creativity, teamwork;
• globalization links using global technologies;
• access to impressive sources of information.

The exploitation of the above mentioned facilities have different purpose depending on its purpose of accessing the network: society, individuals or organizations. In that way, can be distinguish original social new practices which are interesting.

At the institutional level Internet increases communication effectiveness making flexible the structures stimulating creativity and teamwork, generating more competition. Furthermore, using this vehicle is emerging a new strategic dimension related to mastery of information and the possibility of appropriate interventions in the correction of certain phenomena, and the development of new partnerships. It can also reveal the fact that the interest of citizens for the public information constrains more and more governments, and the administrations to answer satisfactorily questions raised by this. Obvious changes are recorded into mobility of persons. The modern technologies and easy access to information which is given by the Internet causes changes into the structure and the distribution of jobs in a country in a specific geographical area. Itself creation and use of these technologies, their promotion, the interference with other markets generates the emergence of new professions and specializations.

But the movement of individuals shall be made not in the interest of job search only but also may be made in touristic interest. Thus, the Internet produces a great opening for practicing all forms of tourism through the promotion of tourism. Online advertising web sites, videos, documentaries travel, are a method of dissemination of information.

Table no. 1 The increase ratio of Internet use around the world

world regions	population of 2010 (estimated)	Internet Users 2000	Internet Users 2010	%  Population coverage	Growth 2000 . 2010
Africa	1.013.779.050	4.514.400	110.931.700	10.9 %	2.357.3 %
Asia	3.834.792.852	114.304.000	825.094.396	21.5 %	621.8 %
Europe	813.319.511	105.096.093	475.069.448	58.4 %	352.0 %
Middle East	212.336.924	3.284.800	63.240.946	29.8 %	1.825.3 %
North America	344.124.450	108.096.800	266.224.500	77.4 %	146.3 %
Latin America	592.556.972	18.068.919	204.689.836	34.5 %	1.032.8 %
Oceania	34.700.201	7.620.480	21.263.990	61.3 %	179.0 %
Worldwide	6.845.609.960	360.985.492	1.966.514.816	28.7 %	444.8 %

Source: http://www.internetworldstats.com/stats.htm

Related to communication, knowledge and wide access offered by it, we grasp the impact of new technologies in education, health and culture, etc. the highest rate of use and expansion of Internet being the scientific environment through the development of cooperation between researchers. The intensity of contacts, the rapid multiplication of Web sites and forums reconfigures vision of how is made research and science communication.  At the same time, the Internet, by its architecture is a primary vector to promote the sustainable development concept and its purpose, respectively, achieving a dynamic balance of human and social needs with the eco-system through a “policy of stimulating human creativity in finding solutions to serious problems of the contemporary world⁴“ (Dobrotă, 1997).

Reduction of manufacturing costs, at producers of the one hand, of initiation and implementation of government policies work grant, on the other hand, corroborated with the orientation towards digitalized society made possible an extraordinary increase of acquisitions of computers, and an unprecedented explosion of Internet traffic, obviously.

Considering the traffic data for the year 2010 increased use of Internet world was 444.8%, Asia (Figure # 1) occupying a volume of 42% of all users worldwide. Like any other instrument, the Internet can be used for destructive aims.

The free access allows to any user “surf the net” to get information from a variety of databases around the world. A malevolent elsewhere in the world could cause great damages to individuals, local communities or regional or even states? Therefore, with its spectacular development Internet has proliferated and harmful and dangerous phenomena in the field of crime. Practically, every „good” field of this mega-network may be associated with “criminal fields offering “at least three advantages of leading crooks: eliminating distances, minimum cost and a front and anonymous” (Le Doran, 1998). Therefore, through the parties to “dark”, the Internet should be regarded as a generator of risk. We first could mentioned the problems arising from the “cyber attacks” on some systems, more or less well protected, those related to the attempt on private life, confidentiality and the risk of financial or monetary transactions on unsecured networks. that violates the rules established by the moral or society: instigation to racial hatred, defending causes intolerable (neo-Nazism, Holocaust denial), pornography, advocate and proliferation of death, suicide, perverse behavior, etc.

The decrease of these realities is made in many countries by creating observation and control devices for abnormal behavior, through the specialized branches of law and strengthening legislation etc.

ROMANIA OF KNOWLEDGE

The emergence and the development knowledge society in Romania is related to the overall development of knowledge due, mainly, informatics boom of the last decades of last century. Therefore knowledge as “the processed state of an informational system coupled with an ambient reality⁵” made itself felt throughout the global economy, and therefore, also for sectors of Romanian economy, proved to be the only chance for recovery the gaps. Based on the determinant role of information as: “Source of value and economic competitiveness and organizational coherence”, since 2001, Romania has initiated the transition to “Information Society – Knowledge Society” (Filip, 2001) aiming to create the national information infrastructure, contemporary governance, increasing access to Internet to continuously improve the knowledge for the citizens, organizations and states. This was possible at that time, considering the European guidelines related to the new type of society and by necessity to elaborate a purely national model of the knowledge society an option expressed by National Strategy⁶, in 2002 taking into consideration a series of advantages (preparation of professionals in information technology and communications, interest shown by the young people towards this technology) and limitations (lack of computers, urban-rural gaps, ‘brain drain’ reluctance at computerization, etc.). Therefore, “as the main drivers of development SI-SC in Romania have been identified: extended Internet, e-books, intelligent software agents, mobile communications “(Draganescu, 2001).

The achievement of Romanian of Knowledge has made possible through the active involvement of the State that as a partner and beneficiary, has provided pilot project design, has financed investments in ICT, enhancing the legal framework together with the design and implementation by stimulating policies.

But the state is not alone on the stage of knowledge society. It provides the building “pillars” as economy based on knowledge were outlined in the study conducted by the World Bank (2005)⁷: ”the entrepreneurial spirit, education, human factor, an innovative system by training (companies, research centers, universities), communications networks and the Internet” (Rosca, 2006). The task of developing the new economy is also: “Organizations in the economy of the civil society, academia and research, media and broadcasting, strategic foreign partners, foreign institutional factors” (Philip, 2001).

In 2010, Ministry of Communications and Information Society in Romania carrying out the project “Knowledge-based economy, with a budget of 69.4 million dollars⁸,” intended for small rural and urban, in partnership with municipalities in 255 villages and towns with fewer than 30,000 inhabitants, where there is no access to digital information, and therefore no skills to use and operate.

Providing high speed internet access, PCs in schools and the general public, initiating actions and programs for training tutorials, the project mainly supports local public administration, to provide quality services to the population of these villages (over 8% of the population), while underlining Romania’s membership of “Europe 2020″.

Such EU strategy, Europe 2020 “offers a vision for Europe’s social market economy⁹”

In the next decade based on three priority areas:

• Smart growth, developing an economy based on knowledge and innovation;
• sustainable economic growth, promoting a competitive economy, low emissions and efficient use of resources;
• and inclusive economic growth, promoting a highly labor employment, generating social and territorial cohesion.

INTERNET FOR ROMANIAN

For a long time, considered “unnecessary luxury”, the Internet, had not a great response. Even now, for personal use, mainly due to high costs of telephone services, is rather unusual especially in rural areas. If in terms of infrastructure, things have advanced a lot, in terms of computer resources available, this development is slow. If most companies and even some administrative structures have understood that Internet presence is very important, there are no significant Romanian resources and information storage, yet. “For this reason the network traffic is observed to bring more external information than the export of information and exchange of information in the country” (Teţcu, 2010).

Due to the spread of new technologies, only by the touch of a button, the user and his computer becomes part of a huge network of networks (commercial, military, academic, academic, educational, etc.).

Figure #2 The Romanian Interest for Information Field

Source: own processing the data in the Romanian Institute for Assessment and Strategy – IRES

Romanians, by using the Internet, are seeking to inform themselves (96%), conduct correspondence by e-mail (80%), to social networking (70%), reading, listening to music to look online and to download movies.

Among those who access information on the net are mainly interested in sports (18%), entertainment (15%), health (15%), politics (14%), utilities (12%), art and culture (9%). Although one of the main areas of information on the Internet Romania is the political, only 5% of individuals pursuing or access the website of a political party. The most common browser used by the Romanian is Google Chrome, 36.8% of the survey respondents saying they prefer, closely followed by Mozilla Firefox (27.5%) and Internet Explorer (27.2%).

AN	UTILIZATORI	POPULATIA	% Pop.
2000	800	22,217,700	3.6 %
2004	4,000,000	21,377,426	18.7 %
2006	4,940,000	21,154,226	23.4 %
2007	5,062,500	21,154,226	23.9 %
2010	7,786,700	21,959,278	35.5 %

Table No. 2 use of internet in Romania

High-use category at the country level, young people from Romania, aged 16-24 years compared with other countries show low levels of regular use – 54%, from Bulgaria (65%), Hungary (87% ), Macedonia (75%), Greece (71%). Research shows that internet users’ skills are low, medium and high¹². For users of our country 57% of respondents with Internet access have low skills (compared with 48% EU average), 36% average skills (38% ME) and only 7% higher skills (13% ME), similar to Belgium, Germany, Cyprus, Sweden , United Kingdom and Greece (Tufa , 2009).

Figure no. 4 Access to PC and the Internet, by area of residence Source: NIS, Survey on ICT in households, 2008

Using data provided by the National Institute of Statistics, in the year 2008, we can specify that access to personal computer in the household, urban-rural ratio is about 3:1 and as regards access to Internet at home, the ratio is about 5:1.This polarization may reveal, an allocation of financial resources lower in rural than in urban areas, and it could be the lack of necessary infrastructure to connect to the Internet in some rural areas.The access to Internet incremented in accordance with the degree of education. The moments of maximum growth occur for secondary education (25%) and university (29%).

Figure # 5 Shares of households having access to a computer at home, on the training

Source: NIS, Survey on ICT in households, 2008

Internet access in the household is dependent on having a computer, which could be an indicator of above-average income. Individuals with higher education generally have a high income, so the above data can translate the link between income and owning a computer, rather than direct relationship between education and Internet access. Besides the explanation of financial (cost of buying a PC for a monthly fee of internet connection) is likely to influence the educational level and perceived need an Internet connection. Under the same studies employers, students and employees have greater access to the Internet into their home, compared with under a fifth of the inactive (unemployed, homemakers, retirees.

Figure # 6 Share of households having internet access at home, into total households, the employment status

Source: NIS, Survey on ICT in households, 2008

KNOWLEDGE AND TECHNOLOGY TO “AE Electronics” AND “ELMET” in Bacau

With private capital commercial company, founded in 1998, S.C. A-E Electronics S.A. (Romania) has proven manufacturing capabilities “high mix low volume” in the field of subassemblies and integrated electronics, cables and cable trees, aerospace and defense industries for. Also, AE Electronics ”has been developed unique capabilities design and manufacturing of automatic test solutions in a space (about 6000 m2) temperature and humidity controlled, secure ESD (Electro-Static Discharge) “ by making use of current technologies in the industry, providing its customers maximum value at low cost.

Actual requirements of the production of military electronic equipment have been corroborated with the investment policy of the company which ensured continuous technological compatibility of equipments:

• SMT lines¹³ with high (0201 components, fine pitch and Micro BGA);

• Automatic Optical Inspection (AOI¹⁴) and X-ray;

• wave soldering machines and selective wave, under nitrogen;

• Cleaning equipment and electronic assemblies for measuring contamination;

• Facilities of processing and assembly of cable wires and trees;

• Automatic testing electronic assemblies (ICT¹⁵, JTAG¹⁶ and functional test), cables and cable trees;

• acrylic paint and coatings comply with polyurethane;

• Equipment for environmental testing, ESS (random vibration / sine, shock, climate room).

Aiming benefit of the customer, material and the costs management is carried out through a system ERP¹⁷ which provides reduction of the total time from application to delivery of the product. Engineering activities are performed using CAD tools and a powerful PLM database.

Mechanical parts processing industry “HIGH TECH”aviation, military equipment, electronics, medical equipment) and “SHEAT METAL” – components and parts for the commercial market (on canvas copy machines, medical equipment, miscellaneous).

Turnover of Elmet International SRL is growing since 1999. Since 1999 to 2009, turnover increased by U.S. $ 33,140,458.00, that is with 3831.51%. The highest value of the turnover was made in 2009 – value: 34.005.403, 00 RON.  The smallest value of the turnover was made in 1999 – value: £ 864,945.00. In the last balance sheet (balance from 2009) the turnover of Elmet International SRL, increased by U.S. $ 4,532,813.00, which is with 15.38%, compared to last year.

CONCLUSIONS

The concept of new economy, digital economy is closely related to advent transfer processing and storage technologies of information in order to achieve high performance in various sectors by reconsidering the factors of production, with a greater emphasis on human intelligence and individual skills. Therefore the information society is a direct consequence of the accumulation of knowledge and use of inventions and innovations in communications, making reference here to the advent of the Internet, at the end of last century. Information Society in Romania was prefigured while new trends technological world, but initiatives for establishing a strategy in this area have been driven by social-political stimulation exerted by the European Union as a direct consequence of the application for membership in 2001. Internet, the invention which revolutionized the century world as a whole generating unprecedented traffic information has had a difficult start in Romania. Although there are obvious advantages of its use in research, education, tourism, economy and other areas, this huge “network of networks” presents risks to the challenge of deep crisis, damaging  states and Organizations and individuals that are created with ill will association with crime, drugs, prostitution, terrorism, etc.  Monitoring allows the network demonstrates through studies profile organizations, the extent of use of the Internet world, fantastic increases in recent years in Romania, although state efforts to achieve the infrastructure, the situation of Internet use of 35.5% is lower than the European average, 67.6%, but higher world average, 28.7%, highlighting the existence of the constraints of Internet access by education, income, age

However Romania has 46% of Internet users log on speeds above 5 Mbps, being ranked even better place than the United States of America, where only 26% of Internet users have high speed Internet. Romania Also ranks 7 of 14 in a top of the countries considered ready for online applications of the future, such as high definition television over the Internet or high-quality video communications.

⁴ It is about pollution, natural resource exhaustion, overpopulation, hunger, housing needs, and education needs of self and human
⁵ ro.wikipedia.org/wiki/Cunoaștere(ro.wikipedia.org / wiki / Knowledge)
⁶ National strategy for promoting and implementing the new economy of information society, published in Official Gazette 933 of 19 December 2002 (Official Gazette. 933/2002).
⁷ http://go.worldbank.org/QYZPRJD1Y0
⁸ http://www.stirisidistractie.com/regional/constanta/10455
⁹ http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_19573
Although they have ease noticed this type of communication, Romanians have adopted it quite slow and have integrated it with the same speed in all sectors especially revolutionizing electronic commerce of goods and services. The impact on society and electronic commerce companies is particularly so in scope and intensity. For companies electronic commerce offers unique opportunities to restructure their affairs¹⁰ , redefining the markets or creating new markets. E-commerce initiatives can generate cost decreases in, in revenues increases and operational efficiency for companies seeking to gain a competitive advantage in today’s economic environment. The evolution of electronic commerce is closely related to increase Internet users and accessibility of this environmen. According to international statistics over the last ten years, the proportion of Internet users in Romania increased for 10 times, reaching from 3.6% in 2000 to 35.5% in 2010 (relative to population¹¹). Despite of this increase, Romania is on the last position in the European Union in terms of Internet users, a 35.5 percentage well below the EU average which is 67.60.
¹⁰ Lucian Velea – “Life on the Internet” – Ed Edusoft Iasi in Romania in 2007
¹¹ http://www.Internetworldstats.com/eu/ro.htm
¹² In 2008 Eurostat data
13 – Surface Mounted Technology
¹⁴ - Automatic Optical Inspection
¹⁵- In-Circuit Testing
¹⁶ – Joint Test Action Group
¹⁷ - Enterprise Resource Planning

Bibliography

1. CRISTE Adina, MOŞNEANU Elena Ana, GLOD Alina Georgeta, O abordare a conceptului de competitivitate naţională, Studii Financiare –4/2008, www.ipe.ro/RePEc/vls /vls_pdf/vol12i4p51-59.pdf
2. DRĂGĂNESCU Mihai, Societatea Informaţională şi a Cunoaşterii. Vectorii Societăţii Cunoaşterii, studiu pentru Proiectul SI-SC (Societatea Informaţională – Societatea Cunoaşterii) al Academiei Române, Bucureşti, 9 iulie 2001. Publicat, p.43 – 112, în vol. coord. Florin Gh. Filip, Societatea informațională-societatea cunoaşterii. Concepte, soluţii şi strategii pentru România, Academia Română, 2002.
3. DRUCKER Peter, Maciariello Joseph , The Effective Executive in Action , Chapter 2 — Know Thy Time, 2006
4. ENE Cristina, Intellectual capital and education within the new economy and knowledge-based society, București, 2002
5. FILIP Gheorghe,  RAPORT asupra rezultatelor anchetei Delphi privind Societatea Informaționala – Societatea Cunoașterii în România, Revista Informatica Economica, nr. 3 (19)/2001
6. HARALAMBIE Alin, Economia cunoașterii – o provocare pentru România, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009,p. 245
7. JOAVINĂ Marcelina, Managementul, economia și societatea cunoașterii, revista Market Watch, nr.9, 2006
8. LE DORAN Serge, Philippe Rosé, Cyber-Mafia, Editura Antet, Bucureşti, 1998, p.153
9. DOBROTĂ Niţă, „Economie politică”, Ed. Economică, Bucureşti, 1997
10. ROȘCA Ioan, Societatea cunoașterii, ed. Economică, 2006
11. STANCU Emilian, Tratat de criminalistică, ed. Univers juridic, 2010.
12. SVEIBY Karl Erick, Success Factors for the Knowledge-based Organisation, 2003
13. TUFĂ Laura, Diviziunea Digitală. Accesul Şi Utilizarea Internetului, după datele Eurostat 2008
14. ***Monitorul Oficial 933 din 19 decembrie 2002 (M. Of. 933/2002) Strategia națională pentru promovarea noii economii și implementarea societății informaționale
15. ***http://go.worldbank.org/QYZPRJD1Y0
16. ***http://www.stirisidistractie.com/regional/constanta/10455-mcsi-proiectul-aquoteconomia-bazata-pe-cunoatereaquot-a-catigat-locul-i-pentru-cele-mai
17. ***http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles|displayArticle/articleID_19573/Inca-o-strategie-economica-a-Comisiei-Europene-Europa-2020.html
18. ***http://www.Internetworldstats.com/eu/ro.htm
19. ***http://team.salvaeco.org/nika/h/economia_digitala.php
20. ***http://ro.wikipedia.org/wiki/Cunoastere

Student Dorvos Vincențiu

Iacob Vlăduţ-Severian

Rezumat

Responsabilitatea socială a intreprinderilor exprima, la scara intreprinderii, viziunea a celor trei dimensiuni ale dezvoltarii durabilă: economică (crearea de bogatie pentru toti, pe baza modalitatilor de productie si de consum durabil), ecologică (conservarea și gestiunea resurselor), socială (echitatea si participarea tuturor grupurilor sociale)

Cuvinte cheie: responsabilitate socială, dezvoltare durabilă, economie, social, ecologic

Introducere

Desfșurând acțiuni voluntare, neobligatorii din punct de vedere juridic, cu scopul de a atinge obiective sociale si de protecție a mediului, întreprinderile pot deveni responsabile din punct de vedere social, mai cu seamă pentru că sunt încurajate la nivel european să pună în aplicare practici de ocupare a forței de muncă de înaltă calitate, să îsi concentreze atenția și asupra flexicurității și gestionării diversității.

Discuțiile pe tema responsabilității sociale se desfăsoară cu participarea a numerosi factori implicați și fac referire și la inovațiile în gestionarea sănătății angajaților, educația în afaceri, învățarea de-a lungul vieții și protecția mediului.

În România, ca de altfel în toate economiile emergente, Responsabilitatea Socială a firmelor, dezvoltarea durabilă şi parteneriat public-privat în rezolvarea problemelor sociale sunt într-un stadiu incipient, opinia dominantă este că iniţiativele CSR reprezintă doar un indicator de excelenţă în management şi că numai companii extrem de profitabile au la dispoziţie resurse la nivel social.

Responsabilitatea Socială a întreprinderilor

Apărut în anii 1980, conceptul de responsabilitate sociala a intreprinderii[i] (Corporate Social Responsability), este atribut lui Howard Bowen care definește notiunea printr-o serie de obligații ce conduc la politici, decizii și linii de conduită compatibile cu obiectivele și valorile societății[ii]

Premizele care favorizează adoptarea şi dezvoltarea atitudinii de Responsabilitate Socială a Întreprinderilor:

• tendinţa globală de erodare a rolului statului în economie, (globalizarea);
• liberalizarea comerţului internaţional şi a tranzacţiilor financiare;
• Extinderea corporaţiilor globale transnaţionale;
• dezvoltarea noilor tehnologii ce asigură creşterea fluxurilor de informaţii;
• slaba asigurare de către stat a unei protecţii sociale şi de mediu  (cazul Argentina)

Responsabilitatea sociala poate fi definita de actiunile unei intreprinderi in privinta promovarii unor interese sociale inaintea unor elemente de interes strict economic si in afara solicitarilor legislative.

Astfel, actiunile de responsabilitate sociala sunt cele care trec dincolo de obligatiile pe care le are intreprinderea, conform legii (sociale sau de mediu), cu scopul de a crea o perceptie sau o realitate conform careia ea promoveaza interesul public. Aceste organizatii aleg sa fie responsabile din punct de vedere social.

Pentru a se implica in actiuni care sa le demonstreze responsabilitatea sociala, corporațiile si multinaționale intâlnesc presiuni puternice din partea diferitelor categorii de parti interesate[iii].

Tot mai des intalnim exemple de implicare sociala a companiilor in viata comunitatilor prin donatii si sponsorizari, implicarea angajatilor, voluntariat corporatist, infiintarea de fundatii sau ample campanii de marketing comunitar.Donatiile, sponsorizarea si responsabilitatea sociala corporatista reprezinta forme prin care firmele pot interactiona cu comunitatea in care activeaza. Diferenta dintre responsabilitatea sociala a unei companii si filantropie este ca prima presupune dezvoltarea unei strategii de implicare in comunitate si un parteneriat din care compania are la randul sau de castigat, in timp ce in cazul filantropiei, strategia ONG-urilor este orientata spre rezolvarea problemelor beneficiarilor.

La nivel microeconomic activitățile de responsabilitate socială pot genera o serie de chestiuni pozitive:

• Crează un mediu de incredere si madrie pentru angajatii companiei,
• Genereaza dezvoltarea unor stategii de evitare sau minimizare a riscurilor
• beneficii la nivelul financiar
• cresterea numarului de angajati
• cresterea productivitatii si la reducerea ratei de eroare

Dezvoltarea durabila si responsabilitatea sociala

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.

Concret, o companie care isi desfasoara activitatea prin prisma dezvoltarii durabile va urmari ca, in tot ceea ce face, fara a neglija oportunitatile aparute in diverse momente, sa aiba o abordare si o perspectiva pe termen lung. Numai in acest mod se poate crea valoare adevarata astazi, lucru ce va sustine durabil dezvoltarea afacerii pentru maine.

In prezent in Romania companiile care acorda importanta sporita dezvoltarii durabile sunt, cel putin pentru moment, cele mutinaționale care implementeaza cerintele si politicile stabilite la headoffice.

Nu se pune problema ca o companie sa „aleaga” intre dezvoltare durabila si actiuni CSR, insa ea trebuie sa urmareasca integrarea acestora. Pe viitor tot mai multe companii isi vor selecta proiectele de responsabilitate socială din punctul de vedere al elementelor de dezvoltare durabila continute. Totodată ele iși incurajează angajații sa contribuie prin acțiuni individuale la eforturile lor de implementare a practicilor de dezvoltare durabila sau prin participarea la activitati de responsabilitate sociala. In unele companii se acorda un anumit numar de zile „libere”, in afara concediului de odihna, zile in care angajatii pot alege sa desfasoare activitati de voluntariat pentru diverse organizatii agreate

Concluzii

Adoptarea practicilor de responsabiltate socială de către întreprinderi presupune:

• reconsiderarea relaţiei care există între practicile responsabile social şi performanţele economice ale întreprinderilor (« argumente economice ») ;
• consensul între stakeholderi ţinând cont de dimensiunea mondială a conceptului CSR.
• formarea, generală şi individuală, pe principiile responsabilității sociale
• transparenţa în aplicare, a politicilor în domeniul CSR;
• recunoaşterea şi acceptarea, atât de consumatori cât şi de investitori, a comportamentului social responsabil ;
• coerenţa politicilor puterilor publice.

În economia bazată pe cunoaştere, o mare importanţă revine formării şi pregătirii continue a salariaţilor, a tuturor cetăţenilor. În acest fel, informarea asupra consecinţelor unor decizii incorect luate, la nivelul întreprinderii, local sau global, pot fi mai bine cunoscute şi înţelese, astfel încât efectele pe termen lung să fie preîntâmpinate printr-o atitudine responsabilă adoptată de toate “părţile interesate”, în care se includ şi puterile publice.

Bibliografie

1. Bowen, Howard,  Social Responsabilities of the Businessman, ed. Harper New York 1953
2. Tabara N., Nuta F. Responsabilitatea sociala a intreprinderii, mai mult decat o raspundere morala, http://www.fiscalitatea.manager.ro
3. Strategie de l”Union europeenne en faveur du developpement durable, COM(2001) 264 Conclusions de la Présidence, Conseil européen, mars 2005
4. M Hopkins, The Planetary Bargain: Corporate Social Responsibility Comes of Age Meghan Conolly, Corporate Social Responsibility Newswire Service, „Ce este Responsabilitatea Socială a Corporaţiilor?”
5. Comunicat CE –RSE “Contribuţia intreprinderilor la dezvoltarea durabila”, 2002

---

[i] Bowen, Howard,  Social Responsabilities of the Businessman, ed. Harper New York 1953

[ii] Tabara N., Nuta F. Responsabilitatea sociala a intreprinderii, mai mult decat o raspundere morala, http://www.fiscalitatea.manager.ro

[iii] consumatori, angajati, furnizori, comunitati locale, guvern, organizatii neguvernamentale sau institutii

student Lucaci Mihaela

Iacob Vlăduţ-Severian

Rezumat

Desemnând anasamblul practicilor de realizare a echilibrului între mediul socio- economic și mediu natural, conceptul de dezvoltare sustenabilă ”urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”

Cuvinte cheie: sustenabil, dezvoltare durabila, plan strategic,generatii viitoare

Introducere

În efortul său de a realiza o stare de bunăstare, omenirea a acționat sever asupra mediului natural pentru a preleva resurse. Presiunea accentuată asupra mediului a fost intuită de către analiști cu câteva decenii înainte și confirmată ulterior în rapoartele prezentate în fața mai marilor lumii, prilej cu care s-a propus temenul de ”dezvoltare durabilă” (sustainable development). Acest concept a prins contur ca o formulă de suc­ces si s-a dovedit a fi pro­mo­va­t si permanentizat, ca un proces mon­dial.

Conceptul de Dezvoltarea sustenabilă. Evoluții.

Desemnând anasamblul practicilor de realizare a echilibrului între mediul socio- economic și mediu natural, conceptul de dezvoltare sustenabilă ”urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi[i]“ și vizează cu precădere modul de decizie în orice acțiune de tipul om/mediu.

Sustenabilitatea economică include concepte ca cel al unui profit financiar rezonabil, un salar corect şi servicii comunitare care să aducă satisfacții. Sustenabilitatea socială include concepte ca de exemplu participarea la înfăptuirea politicii publice, standarde de muncă corecte şi un tratament echitabil şi non discriminatoriu pentru femei şi minorităţi. Sustenabilitatea mediului înconjurător include aspecte referitoare la impactul asupra calităţii aerului, apei, solului, plantelor, animalelor şi asupra sănătăţii umane.

În complexitatea sa, dezvoltarea durabilă, se dorește a fi o modalitate de a crește calitatea vieții chiar dacă inițial s-a vrut a fi o soluție la criza ecologică[ii] determinată de intensa exploatare industriala a resurselor și degradarea continuă a mediului.

Având în vedere asigurarea stabilității economice, siguranța socială și sănatatea societății, precum și ideea de dependență a activității umane față de mediu, la începutul anilor 70, odată cu tratarea în  mod serios a problemei deteriorării mediului și a viitorul omenirii, se naște termenul de ”dezvoltare durabilă”.

Proaspătul termen este preluat ca subiect în lucrarile Conferinței privind Mediul de la Stockholm[iii], (1972), apoi definit în formula cea mai cunoscută[iv] prin Raportul Brundtland (1986), pentru ca să se impună în vara anului 1992 la Conferința Națiunilor Unite privind mediul înconjurător și resursele, la Rio de Janiero[v]. La 10 ani de la Conferința de la Rio, în 2002, a avut loc, la Johanesburg, Summitul privind dezvoltarea durabilă.

Sustenabilitatea resurselor unității turistice

Îmbunătăţirea şi protecția mediului înconjurător și creşterea standardelor de viaţă sunt două aspiraţii ce reprezintă nucleul conceptului de dezvoltare durabilă şi se sintetizează prin dualismul ecosistem-ecoeficienţă[vi]. Urmărind atât satisfacerea nevoilor materiale de bază cât si asigurarea resurselor destinate îmbunătăţiri calităţii vieţii, dezvoltarea economică trebuie să tindă spre o convergență ideală în care investiţiile economice şi protecţia mediului să „mergă mână în mână”.

Încurajarea turismului ca una din activităţile economice prietenoase pentru mediul înconjurător este una dintre provocările majore ale dezvoltării durabile. Astfel, pentru extinderea largă a protecţiei şi economisirii resurselor este necesar un efort colectiv cojugat de a găsi căi şi a descuraja activităţile care provoacă deteriorări ale mediului (poluarea aerului, apelor şi solului, respectiv subsolului).

Dacă resursele turistice valorifică potențialul de ansamblu al unei zone, regiuni națiuni, am putea aprecia că pentru o unitate turistică resursele constituie ansamblul mijloacelor materiale, umane, financiare, informaționale și de altă natură, care sunt utilizate la realizarea obiectului de activitate.

Astfel, în turism îndeplinirea condiţiilor necesare pentru un acces egal la baza de resurse susține criteriul sustenabilităţii, respectiv, dezvoltarea echilibrată bazată pe aportul transferului de tehnologii, pe valorificarea condiţiilor locale a diversităţii şi a biodiversității ca o condiţie obligatorie majoră pentru un mediu durabil.

Concluzii

Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri stiințifice aprofundate pe plan internațional și a  căpătat valențe politice precise în contextul globalizării.

Dezvoltarea durabilă reprezintă rezultatul unei abordari integrate a factorilor politici si decizionali, în care protecția mediului și creșterea economică pe termen lung sunt considerate complementare și reciproc dependente.

Pentru o unitate turistică resursele constituie ansamblul mijloacelor materiale, umane, financiare, informaționale și de altă natură, care sunt utilizate la realizarea obiectului de activitate

Pentru România, ca stat membru al Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă nu este una dintre opțiunile posibile, ci singura perspectivă rațională a devenirii naționale, având ca rezultat statornicirea unei noi paradigme de dezvoltare prin confluența factorilor economici, sociali și de mediu.

BIBLIOGRAFIE

• Ionescu Gabriela, Murariu Andreea, Dezvoltarea durabilă a turismului românesc prin conceperea unor produse turistice competitive, 2009
• Pătruţ Claudia, Calitatea serviciilor  turistice, Alba Iulia, 2005
• Zaman Gh, Gherasim Zenovic,  Criterii şi principii ale dezvoltării durabile din punctul de vedere al resurselor acesteia, Buletinul AGIR nr. 4/2007
• Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul “Viitorul nostru comun”
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabila

---

[i] Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării dată de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul “Viitorul nostru comun“, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland

[ii] http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabila

[iii] 1972, anul în care a fost publicat primul raport al Clubului de la Roma –“Limitele cresterii”

[iv] Vezi Raportul Brundtland

[v] „Summit-ul Pamântului”, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. În urma întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbările de climă (reducerea emisiilor de metan dioid de carbon), diversitatea biologică (conservarea speciilor) și stoparea defrișărilor masive. De asemenea, s-a stabilit un plan de susținere a dezvoltării durabile, Agenda 21.

[vi] Zaman Gh, Gherasim Zenovic,  Criterii şi principii ale dezvoltării durabile din punctul de vedere al resurselor acesteia, Buletinul AGIR nr. 4/2007

Loredana Purcariu
Iacob Vlăduţ-Severian
Abstract
During the long evolution of humanity, technological revolutions have made it possible for human knowledge in existence today, holder of the skills captured by a continuous accumulation of knowledge. Along with information and technical progress, human intelligence, in XXI Century economy become new factors of production, land, labor and capital gaining second role.

Keywords-technological revolution, scientific progress, factors of production, a new factor, information, knowledge

Introducere

Definiţi ca fiind ”ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant„ (Stanciu, 2002) factorii de producţie reprezintă resursele materiale şi energetice, resursele financiare, resursele de muncă, resursele organizatorice, resursele tehnico-stiinţifice şi tehnologice, resursele de timp şi spaţiu, respectiv forma economică pe care o îmbracă input-urile .

Progersul tehnic motorul noii economii

În general, progresul ştiinţific şi tehnic este forţa motrice principală a progresului social. Schimbările revoluţionare în domeniul ştiinţelor, cu precădere revoluţiile ştiinţifice au determinat schimbări relevante în domeniul tehnologiei, respectiv revoluţiile tehnice , care, la rândul lor, au determinat obiectiv schimbări radicale în relaţiile administrative ale societăţii şi mediului social (economie, politică, drept, cultură intelectuală)(Kiriukhov, 2010).
Pe scara istoriei progresul tehnic a fost foarte lent. El s-a manifestat la intervale de timp foarte mari și a avut o larga raspandire, de exemplu, revoluţia Neolitică , prima revoluţie agricolă -tranziţia de la vânătoare şi colectare la agricultură- a continuat să se propage și în Evul Mediu, datele arheologice indicând faptul că diverse forme de domesticire de plante şi animale au apărut independent, în şase locaţii separate, acum 10.000-7000 ani în sud-vestul şi sudul Asiei, nordul şi centrul Africii şi America Centrală ( Gupta, 2010).
Ttransformarile generate de tehnologii au creat controverse ideologice pe tema apariției de noi locuri de muncă sau, dimpotrivă, a creșterii şomajului. Atfel, David Ricardo a recunoscut că progresul tehnic poate distruge locuri de muncă. Opinii similare au avut Karl Marx și alti gânditori din domeniul economic și nu numai.
În dezvoltatea noii economii (Suciu, 2002), progresul tehnic, încheagă realizarile întreprinderilor ce în ansamblu devin mai eficiente, fie prin cresterea volumului producției cu acelasi consum de factori, fie prin reducerea consumului de factori de producție pe unitatea de produs.
Noţiunea de “noua economie” face referințe la modificările activităţilor economice datorate tehnologiilor digitale. Costurile relativ reduse precum și ușurința cu care se poate accesa, prelucra şi stoca informaţia, fac posibilă caracterizarea noii economii ca eră a intensificarii cunoaşterii, invăţării şi inovării, a globalizării şi a dezvoltării durabile.
Totodată prin promovarea progresului se are în vedere:
• înlocuirea unor elemente și perfecționarea altora
• reorganizarea muncii și a producției
• reconversia profesională pentru o parte din populația ocupată
• retehnologizare și recalificări
Se observă că influența progresului tehnic generează pe termen scurt somaj (reducerea numărului de locuri de munca datorita mecanizarii, automatizarii, robotizarii.), iar pe termen lung determina cresterea numărului locurilor de munca fapt demonstrat in tarile dezvoltate.
Analiza unor astfel de aspecte porneşte de la esenţa progresului tehnic ca proces permanent de transformare radicală a dimensiunilor cu care intervin factorii clasici ai creşterii economice, în direcţia accelerării vitezei cu care sunt utilizaţi spaţiul şi timpul în lumea afacerilor(Popescu, Ciucur, Gavrilă, 2008).
Componentă a progresului social, progresul tehnic reprezintă în ultimă instanță „progresul în om”, în mediul lui economic în care el dispune de alocarea factorilor, sub amenințatea riscurillor aparute în situații mai mult sau mai putin controlate.
Prin progresul tehnologic omul a fost în măsură să diversifice şi să-şi lărgească orizonturile şi să atingă din ce în ce mai bine, mai eficient şi mai repede scopurile. Astfel cunoştinţele practice şi know-how-ul (tehnologia) capătă dimensiunea de ”nou factor de producţie” .
Reprezentând, în esenta, cunoaștere aplicabilă în mod curent în activitatea de producție, tehnologia face posibilă creșterea producţiei la niveluri ce nu au fost văzut niciodată înainte.
Resursa informațională ca factor de producție netradițional.

Este nevoie de ani indelungați pentru a realiza și a deține o resursa informațională eficientă. Astfel, organizaţiile informaţionale vor deveni din ce în ce mai importante. Pentru a fi competitive firmele trebuie să-și schimbe, atitudinea faţă de informaţii. Ele trebuie să gândească despre informaţii ca fiind un activ strategic(Kendal, Scot, 1990), un activ care determină și călăuzesc planurile de afaceri. Ca și în trecut, ca și acum sau în viitor, managerii puternicisunt cei care sunt bine informati(Giju, Badea, López, Peña, 2010) care combină corect informaţiile cu oportunităţile potrivite la momentul potrivit, obţinând ceea ce vor atunci când au nevoie.
Tehnologia informaţiei a creat modificări în structura pieţelor, mulţi autori susţinând că informaţiile şi tehnologiiile care le generează pot fi folosite ca instrumente strategice.
Ritmul intensificat al concurenței evidențiază deținerea informaţiilor drept armă de luptă pe câmpul avantajului competitiv. Utilizarea strategică a informaţiilor este susținută de organizaţiile de succes, cele care sunt capabile să-și sincronizeze resursele informaţionale cu strategia lor de afaceri pentru a realiza câştiguri de productivitate și pentru a susţine astfel un avantaj competitiv(Marchand , 2009).
Pentru a deține cele mai bune oportunităţi, o companie ar trebui să adopte strategii pentru avantaje competitive care să maximizeze utilizarea resurselor informaţionale existente deja în firmă pentru:
• a facilita dezvoltarea de produs și a oferi mai mult control asupra costurilor.
• pentru a îmbunătăţi calitatea sau flexibilitatea operaţiunilor şi de producţie;
• pentru eficientizarea marketingului și a sprijini monitorizarea vânzărilor
• pentru sau îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor;
Indiferent de obiectivele de afaceri pe care firma le urmăreşte ”Activele (intangibile) informaţii”(Haralambie, 2009) pot fi utilizate strategic în interiorul unei întreprinderi.
Ca factor de producţie, spre deosebire de oricare dintre ceilalţi factori, informaţia constituie un instrument de cercetare a proceselor care au loc în diferite sisteme, reflectînd legăturile obiective cauză-efect din mediul înconjurător.
Informaţia este o comunicare, un mesaj, care conţine elemente noi – în raport cu ce cunoştea pînă atunci utilizatorul ei — privind caracterizarea unei anumite situaţii, fenomen, fapt, proces economic etc., în scopul declanşării acţiunii.
Totodată, informaţiile nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci o bază pentru fundamentarea deciziilor (Dinte,Trifoi, 2009), trebuind să posede o serie de însuşiri esenţiale, şi anume :
• să aibă un caracter obiectiv;
• să fie explicită, clară, accesibilă şi prezentată într-un mod adecvat; să fie veridică, să reflecte realitatea şi să conţină elemente de cunoaştere care să permită formarea unei imagini exacte asupra procesului sau fenomenului;
• să fie actuală şi operativă, transmisă, recepţionată şi analizată la timp
Caracteristici importante ale informaţiilor au fost subliniate încă din secolul trecut de către o serie de autori, acestia suținând că informaţia este expandabilă, compresibilă, substituibilă, transportabilă-transferabilă, difuză, şi partajabilă (Harlan, 1982).
Expandabilitatea informaţiei presupune extinderea ei odată cu utilizarea. Dacă informaţiile se extind prin utilizare, ele nu trebuie privite ca fiind o intrare rară.
Compresibilitatea. Pentru o manipulare mai ușoară este necesară și posibilă concentrarea, integrarea, sau rezumarea unei mari cantităţi de informaţii – compresia informaţiilor produce o creștere în cunoaştere şi înţelepciune
Substituibilitatea induce ideea că informaţiile pot fi înlocuitori de succes pentru teren, munca, capital, capacitatea de gestionare antreprenorial etc.
Informaţia este transportabilă-transferabilă. Folosind tehnologia de telecomunicaţii, informaţiile pot fi transportate cu mare viteză.
Informația se poate scurge. Această caracteristică aduce în prim plan pretabilitatea informației la difuzie, si, implicit, pune în discuție confidențialitatea, drepturile de autor etc.
Partajarea are ca înțeles perenitatea înformației. Stocul de informație nu se diminuează chiar dacă aceasta este împărtașită și altei părți ea nu se pierde.
Este important ca informaţia să fie recunoscută ca un factor de producţie, împreună cu pământul, munca, capital, cu managementul şi capacitatea antreprenorială.

Concluzii

Informatia și progresul tehnic reprezentâ principalele forțe ale economii bazate pe cunoaștere. Inteligenţa şi creativitatea umană, bunurile intangibile precum cunoştinţele şi managementul informaţiei şi cunoaşterii devin factori de producție importanți in noua economie.
Față de economia clasica, noii factori de producție în economia cunoașterii sunt abordați în funcție de o serie de diferențe. Astfel, informațiile și cunoașterea cresc pe măsură ce sunt multiplicate (in timp ce resursele clasice se consuma prin folosire), iar competențele lucrătorilor devin o componentă-cheie a valorii.
Totodată comunicarea este considerată, din ce în ce mai mult, o necesitate fundamentala a fluxurilor de cunoastere, iar produsele și serviciile care conțin mai multa cunoaștere conferă avantaj competitiv.

Bibliografie
1. Dinte Constantin Ion-Trifoi Gigi, Informaţia şi rolul acesteia în managementul financiar al întreprinderii, www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/24.pdf
2. Gupta Anil K. “Origin of agriculture and domestication of plants and animals linked to early Holocene climate amelioration”, Current Science, Vol. 87, No. 1, 19 October 2010, www.economypoint.org/t/technical-progress.html
3. Giju Ciprian, Badea Leonardo, López Ruiz, Peña Domingo , Managementul cunoaşterii – resursa cheie în noua economie, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 6(547), pp. 17-26 http://store.ectap.ro /articole/473_ro.pdf
4. Haralambie Alin, Economia cunoaşterii- o provocare pentru România, Analele Universităţii “ Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009
5. Harlan Cleveland, “Information as a Resource,” The Futurist, Vol. 16, December 1982, pp.34-39
6. Kendal Walter, Scot Richard, Information As a Factor of Production, Journal of Information Technology Management, volume I, number 2, 1990
7. KiriukhovEduard, Scientific and technical progress and World Revolution, International Center of Fundamental research of innovative society development (ICFRISD), Kiriukhov E.P., 2010-2011.www. worldstrategy.ru / content /eng/content/articles/article005
8. Marchand Donald A., Managing information, people and it to improve business performance, 2010
9. Popescu Constantin, Ciucur Dumitru, Gavrila Ilie, Gheorghe H. Popescu, Teorie economica generala. Vol. I. Microeconomie /Editia a doua, ed.ASE, București, 2008
10. Stanciu Marieta, Economie politica si politici economice, 2005www. romaniaeuropa.com /economie politică si politici economice marieta stanciu. php
11. Suciu Marta Christina, Economics. Part I: new economics & knowledge based society, Editura ASE, Bucuresti, 2002, p.37

TURISMUL DE AVENTURĂ ȘI NOILE TEHNOLOGII

Magdei Alina

Iacob Vlăduţ-Severian

Rezumat

Aventura este o atitudine pe care trebuie s-o adopți faţă de necunoscut pentru a-ți descoperi astfel potenţialul unic. Călătoria, în sensul de peripeţie, aventură a căpătat în timp semnificația turismului de aventură devenind o formă de cunoaştere potențată de noile tehnologii.

Cuvinte cheie: noii tehnologii, turism de aventură, cunonaștere, aventura

Abstract

Adventure is an attitude that must be adopted against the unknown to find your unique potential as. The journey, in the sense of mishap, adventure tourism has gained in significance for the adventure becomes a form of knowledge enhanced by new technologies

Keywords: new technologies, adventure tourism, knowleged, adventure

Introducere

Dorința de a cunoaște, de a fi recunoscut a dat posibilitate omului să exploreze, să experimenteze, să-și lărgească continuu limitele universului intern și extern. Temerarii cunoașterii  au fost puși în situații deosebite, neașteptate, aventuroase, nu de puține ori căzând victime proprii lor idealuri și acțiuni.

Împlicând atragerea și utilizarea unui impresionant volum de resurse, în condițiile în care rezultatele pot sau nu fi prefigurate, urmărind uneori obiective de-a dreptul incredibile, dar alimentate de mituri ori de mistere neelucidate, o mulțime de expediții închinate cunoașterii, cu precădere geografice, au angrenat de-a lungul timpului persoane ale căror nume sunt astăzi sonore în lumea întreagă. Deplasările, chiar dacă nu erau destinate în exclusivitate unor activități de cercetare, au dat naștere unui turism considerat de aventură. Cu toate că acțiuniunile de acest gen comportă diverse riscuri, tot mai mulți indivizi, fascinați de impresiile de călatorii, de situațiile aventuroase ori de pitorescul unor locații descrise sau fotografiate, caută să-și satisfacă nevoia de aventură.

Avântul tehnologiilor moderne, ca dealtfel a întregii activități de cercetare, a permis difuzarea cunoașterii în diverse medii ale populației, cu precădere după apariția Internetului. Totodată, aventura capătă noi valențe valorificând nevoia de adrenalină a individului. Astfel, o serie de activități (alpinism, aviația sportivă, parapanta, motocrosul, offroad-ul, diverse sporturi nautice, altele) apar ca o oportunități de a face turism de aventura (Nistoreanu, 2005, p.44).

Aventură și turism

După unele surse, ”aventura este o actiune riscantă, nechibzuită, primejdioasă și foarte indrazneata[1]”. Uneori reprezinta o interprindere dubioasă, necinstită. De asemenea, aventura poate desemna lupta între viață și moarte, ceea ce presupune inițiativă, curaj, sacrificiu, responsabilitate și să fii tot timpul pregătit pentru a-ți lua toate măsurile de precauție spre a nu fi surprins de un lucru neplăcut.

De cele mai multe ori însă, aventura este asociată călătoriei în care poți descoperi lucruri noi. Tocmai  de aceea călătoriile au făcut ca lumea să fie atât de mare, să ştim unii de existenţa altora, să se descopere continente, popoare, astre. Când pleci într-o călătorie te cunoşti mai bine pe tine, pentru că eşti dispus la maximă receptivitate pentru că ai în jur oameni necunoscuţi, locuri noi şi începi să analizezi şi să observi totul pentru a învăţa şi a te proteja. Astfel călătoria devine o formă de cunoaştere, de complicitate, de transparenţă (Muntean, 2009). Este o metodă a refacere a eului, de impăcare şi reconstituire, de învăţare, de acumulare. Mulțimi de lecţii pot fi concentrate într-o călătorie pentru că  ”potenţialul didactic al unei călătorii e extrem de vast, emoţional, cerebral, moral înainte de toate”(Comănescu, 2008).

O altfel de abordare evidențiază că ”aventura nu înseamnă să fii atârnat de o frânghie pe un munte. Aventura este o atitudine pe care trebuie s-o aplici obstacolelor cotidiene ale vieţii: întâmpinând noile provocări, înhăţând noile oportunităţi, testându-ţi resursele faţă de necunoscut descoperindu-ţi astfel potenţialul tău unic. (Amatt, 2011)

Fig. nr.1 Continutul filozofiei atitudinii în aventură

Sursa: prelucrare proprie după Amatt John, Challenge Change as a Great Adventure, Gama News Journal, 2011 http://adventure-speakers.com/pdf/ccga.pdf

Teoria şi practica din sfera călătoriilor conturează noțiunea de turism și conferă specializarea acestuia. Călătoria (în sensul de peripeţie, aventură) a căpătat în timp semnificația turismului de aventură, reprezentând astăzi “o nouă frontieră (Oltean, 2010) fiind născută din curiozitate dar şi din nevoia umană de a explora necunoscutul.

Aventura extremă, cunoscută prin practicarea turismului de aventură dură cere practicanților putere și îndemânare și consum de energie ridicat pentru a răspunde provocărilor alpinismului (cățărare pe blocuri gheaţă şi stâncă, canioane sau chei), sporturilor pe apă (plută, caiac, rafting, hydroglisor, surffing) sau pe zăpadă (schi, snowboard, snowmobil, sănii cu câini) celor aeriene (parapantă, parașutism, planorism).

Turismul de aventură dură este riscant şi interesează un număr relativ mic de turişti, celor mai mulți dintre acestia fiindu-le mult mai accesibil turismul de aventură uşoară: mersul pe jos, drumeţia, plimbarea cu bicicleta, mersul cu pluta, canoe şi caiac, cu barca pe lacuri, înotul, călăritul, schi fond, schi şi schi pe placă, pe pârtii uşoare sau moderate.

Având posibilitatea de a se focaliza pe un singur sport, turismul de aventură uşoară poate include activităţi sportive diverse fiind accesibil persoanelor de toate vârstele.

Profilul consumatorului de turism de aventură este oarecum apropiat de cel al  celui interesate de mediu și ecoturism. In general, aceste persoane manifestă respect pentru natură şi sunt interesate să înveţe unele lucruri despre locurile pe care le vizitează.

Fig.nr. 2 Procesul angajarii în aventură

Întrucât fiecare țară are de oferit diferite atractii specifice, turismul de aventura tinde să se globalizeze cu atât mai mult cu cât mulți turisti manifestă o înclinație din ce in ce mai mare spre aceasta forma de turism.

Faptul că aventura turistică este conturată de o serie de caracteristici (vezi figura 2), ne permitem să susținem punctul de vedere al analiștilor eoconomici, evidențiind independența acestor trasături, sau, în unele cazuri, suprapunerea lor, cu intenția de a asigura elementele necesare  descrierii unei experiențe drept aventură. ”Oricare dintre aceste calități, dacă sunt experimentate individual, nu formează produsul de aventură, dar dacă sunt toate prezente, aventura turistică, este posibilă ”(Beard, 2003).

Tipuri de turismul de aventura in România

Având un bogat potential turistic, Romania, are o ofertă generoasă de propuneri turistice de interes general sau tematice. Turismul inseamna pentru romani ”evadarea”  în natură, acolo unde se pot face drumeții și practica atat sporturi de vara (alpinism, ciclism, mountain-biking), cat si sporturi de iarna (schi, snowboard), precum și sporturi nautice (surfing, schi nautic si scufundari, caiakyng pe râuri si lacuri).

Piața turismului de aventură are un trend ascendent în România, zone cu un pitoresc deosebit având șanse mari de a fi atrase în circuitul internațional al acestor activități:

Alpinism. Muntii Bucegi reprezinta cel mai important masiv din Romania pentru practicarea alpinismului, cuprinzand cele mai numeroase, lungi si dificile trasee alpine (Costila, Caraiman si Jepii Mici, Muntii Morarul si Bucsoiul, etc). De asemenea în Cheile Bicazului.

Parapanta. Prin spectacolul oferit de peisajele inconjuratoare, dar mai ales datorită curenților de aer purenici, peste 30 de locații din țară sunt pretabile dezvoltării acestui sport[2] (Muntii Bucegi, Muntii Hașmaș cu Cheile Bicazului, Muntii Apuseni, dar și Vatra Dornei, etc).

Bungee-Jumping. Sport extrem, proba de curaj, prin care se sfidează gravitația, se spune ca a aparut pentru prima oara in Noua Zeelanda. In Romania in Cheile Rasnoavei (langa Brasov) exista una din cele mai inalte instalatii de bungee din Europa. Pe cabluri suspendate in peretii stancosi, la 160 de metri inaltime, doritorii se pot arunca in gol[3], atarnati de o coarda elastica.

Rafting & Canioning. Coborari cu barca pneumatica pe rauri repezi de munte (Valea Muresului si Valea Oltului, Nera (vest) sau Bistrita (est), Jiu).

Traseele au grade diferite de dificultate si lungime bună, putand fi parcurse intr-o singura zi (Valea Dambovitei) sau in mai multe zile (Olt sau Mures). Raul Bistrita este considerat unul dintre cele mai bune rauri repezi de munte pentru practicarea river raftingului, intrucat are grade de dificultate care permit efectuarea acestui sport atat pentru agrement turistic pentru incepatori, cat si pentru profesionisti.             Excursii pe munte (Ture). Muntii din zona sunt plini de salbaticie si de locuri frumoase în acelasi timp, premise excelente pentru organizarea unor ture complexe tip Eco Challenge de mai multe zile. Acest gen de activitate este din ce in ce mai apreciat atat de pasionatii de aventura cat si de catre firmele de Team Building. Acestea urmaresc modul in care un grup se descurca cu rezerve limitate in anumite conditii, cum comunica membrii grupului pentru asigurarea supravietuirii, avand ca tel final dezvoltarea coeziunii grupului.

ATV și Quad. Vehicule mici, de teren pentru 1-2 persoane, cu 4-6 roti sau cu senile. Se pot urca pante foarte abrupte si parcurge portiuni de teren deosebit de accidentate. ATV-ul reprezinta una dintre cele mai placute modalităti de a cunoaste o zona. Orice munte care are un platou este o destinatie pentru ATV. Existe trasee deosebite în Muntii Caliman, Rarau-Giumalau sau Suhard. Cel care inchiriaza ATV-uri pune la dispozitie si un

Off Road. O categorie aparte a întrecerilor cu mașini de teren. Cum muntii din zona sunt foarte salbatici şi plini de asa ceva, se pot construi o multime de trasee. (Gura Humorului si Sucevita, Muntii Bistritei, Călimani).

Influențele tehnologiilor asupra turismului de aventura

Este evident faptul că tehnologiile moderne au exercitat influențe asupra evoluției tututror sectoarelor economice, ba chiar sunt voci care sustin că turismul se află pe unul dintre primele locuri ca beneficiar al ultimelor descoperiri și inovații din sfera tehnologiei informațiilor.

Istoria dezvoltării explozive a turismului începe odată cu aparitia Sistemului Global de Distribuție, moment în care s-a impulsionat mobilitatea populației. Fără îndoială, acest sistem nu exista fară dezvoltarea industriei aeronatice și fără transporturile de persoane și echipamente efectuate cu aparatele de zbor. Evoluția turismului este legată de continuua creștere a nivelului tehnologic din domeniul transportului feroviar si cel maritim, de investițiile făcute în infrastructura de transport. In felul acesta distanțele dintre diverse destinații turistice s-au comprimat ca timp de parcurgere. Pe lângă aceste clasice condiții care stau la baza dezvoltării turismului, s-a conturat și altele, pe de o parte derivate din timpul disponibil, iar pe de altă parte cele apărute ca urmare a acceptării plății unui anume grad de confort.

Sub presiunea dorințelor de a testa noi limite teritoriale și personale, individul doritor de aventură s-a trezit copleșit de o sumedenie de informații la care a avut acces odată cu dezvoltarea comunicațiilor, mai precis odată cu ”invenția invențiilor”; internetul.

Aventura conține suspans si neprevazut si implică o nevoie ridicată de securitate. Stiința și tehnica a făcut posibilă redefinirea modalităților prin care această nevoie se satisface. Astfel, prin dezvoltarea cartografierii, a crescut gradul de corectitudine a hărților. Prin posibilitatea de multiplicare rapidă a acestora s-a lărgit viziunea asupra locațiilor pentru care s-au stabilit obiective de îndeplinit. Localizarea precisă cu ajutorul GPS-urilor înlatură incertitudinea ”rătăcirii”. Mai mult decât atât, mașinile, mari și mici, vasele de croazieră, ambarcțiunile mici au fost dotate cu stații de emisie recepție și alte echipamente de protecțe Telefonia mobilă, răspândită pe intrega planetă în câțiva zeci de ani numai, a permis atingerea unei noi dimensiuni a transferului de informații. La această oră micuțele și cochetele noastre telefoane reușesc să înmagazineze cunoștințe inimaginabile cu câteva decenii în urmă. Captarea imaginilor în format digital, cu rezoluții încredibile este de asemenea posibilă grație dezvoltării tehnologiei. Gradul avansat de prelucrare al materialeor prime a redus considerabil volumul echipamentului dar a și crescut fiabilitatea lui. Grație tehnologiei însăși aventura capătă altă nuanță, se diversifică, se îmbunatățește prin apariția unor noi modalități de stimulare a adrenalinei.

Si lista binefacerilor tehnologiei poate continua. Există însă și reversul medaliei. Toate aceste minuni au și partea lor întunecată, nocivă, care trebuie diminuată prin eforturi individuale și colective și prin perseverență. Și vom aminti aici că turistul pornit în aventura sa, mai mult sau mai puțin inițiatică, poate sa fie victima propriilor jucării tehnologice cu care se dotează, dacă nu cunoaște indeajuns de bine punctul de la care acestea pot sa-i facă rău. Am putea aduce in discutie diversele componente care pot rani fizic, care au in compozitie elemente chimice care in conditii de pastrare impropri pot provoca leziuni.

De asemenea consemnăm faptul că aceleași tehnologii pot incăpea pe mâna unor indivizi certati cu legea și cu demnitatea umană și că prin acțiuni nesăbuite aceștia pot provoca pagube deosebite socității în ansamblul ei cât si individului ca entitate biologică.

Concluzii

Ca primă concluzie, dorim să reconsiderăm conținutul noțiunii de turism de aventură, în sensul că viziunea clasică a acestuia s-a denaturat. Desi nu a fost nicidată o egalitate între temenul călătorie de aventură și turismul de aventură, de cele mai multe ori se creează o oarecare confuzie.

Aventura nu mai îmbracă haina epocii de aur a descoperirilor, ci vine să implinescă o nevoie provenită dintr-un soi de teribilism amestecat cu nevoia de cunoaștere, recunoastere și autorealizare, și, uneori înseamnă chiar ultimul zar jucat de individul aventrurier în viață.   Totuși aventura trebuie să fie privită ca o atitudine ce combină o multime caracteristici ce dau forță omului și care pot să-l ridice la un nivel superior de percepție a realităților vieții și Sinelui.

Turismul de aventură poate în felul acesta să dea o altă anvergură cunoașterii, practicantul, turistul, fiind pus in ipostaza de-ași manageria propria condiție existențială ajutat de informație și evident de tehnologie. Fiind cu precădere apanjul curajului, a îndemânarii și a forței, turismul de aventură are mai multe forme de manifestare ce diferă în funcție de suma înzestrărilor, și a potențialului locurilor în care se dorește practicarea lui.

In tara noastră această formă de turism este încă la inceputul existenței sale. Persoanele doritoare de senzații tari sunt relativ puține, dar conform estimarilor vehiculate de cunoscători, acestea vor înregistra o multiplicare în volum si se vor diversifica în structura.

Pornind de la potențialul său, România, prin cele două componente esențiale – naturală și antropică, dispune de posibilități pentru dezvoltarea turismului de aventură, oferind o gamă largă de propuneri turistice în acest sens.

Pentru dezvoltarea turismului de aventură în România un rol deosebit de important revine antreprenorilor.

Bibliografie:

1. Comănescu Radu, Călătoria ca metodă de cunoaştere şi definire a Sinelui, http://www.poezie.ro/index. php/ article /235767
2. Amatt John, Challenge Change as a Great Adventure, Gama News Journal, http://adventure-speakers.com/pdf/ccga.pdf
3. Muntean Camelia, Călătoria şi cunoaşterea in Cuvant inainte pe 6 Noiembrie 2009
4. Nistoreanu, P. Ecoturismul – Element al dezvoltării durabile a comunității locale rurale românești, 2005Amfiteatrul Economic, nr. 18.
5. Oltean Flavia, Rozalia Manuela Gabor, Turismul de aventură-oportunitate de afaceri pentru antreprenori,  în Studia Universitatis Petru Maior, Series Oeconomica, Fasciculus 1, 2010
6. Swarbrooke J., Beard C., Leckie S., Pomfret C., Adventure Tourism-the new frontier, Burlington MA: Elsevier Science, Linacre House, 2003, SUA
7. Dictionarul Explicativ al Limbii Române

---

[1] Dictionarul Explicativ al Limbii Române,

[2] Pentru practicarea parapantei in Romania, din punct de vedere legal, este necesara detinerea unei licente de pilot de aeronave ultrausoare nemotorizate clasa parapanta, in termen de valabilitate. In cazul in care se utilizeaza echipament propriu, acesta trebuie sa detina un Certificat de Identificare si un document eliberat de catre Aeroclubul Romaniei.

[3] Sariturile se fac, evident, in conditii de maxima securitate: in cazul ruperii jambierelor speciale, cu chingi si catarame autoblocante, de care este fixata coarda, asigurarea este preluata de un al doilea sistem format din ham si vesta, legate intre ele cu o coarda.

Sistemul informaţional. Managementul documentelor.

Vlăduţ-Severian Iacob

Abstract

Productivity growing, as well as reducing of operational costs in a company can be achieved by adopting a document management solutions. Such application will allow management and t structured and efficient transmission of information within the organization.

Keywords: Sistem informational, document electronic, mangementul documentelor

Sistemul informaţional

Până ce apar şi se fixează elemente ce asigură o buna circulaţie a informaţiei, oricare dintre procesele unei organizaţii, firme, întreprinderi pot fi afectate în mod efectiv de către Top management, în virtutea autorităţii deţinute, prin decizii administrative, pentru ca persoanele ce sunt angrenate în activitatea respectivei entităţi să-şi însuşească viziunea organizaţională, aceea de a respecta şi îmbunătăţi modul în care se realizează comunicarea, de a asigura finalitatea comună.

Circulaţia informaţiei din momentul producerii unui fenomen într-un proces şi până când pe baza cunoaşterii lui, se declanşează un nou eveniment precum şi cu precizarea conţinutului informaţiei, destinaţiei, locului stocării, alcătuiesc sistemul informaţional ce poate fi considerat ca una din principalele componente ale conducerii în timp real al unei afaceri, întreprinderi.

Noţiunea de sistem informaţional este strâns legată de abordarea sistemică a organizaţiei, acesta fiind considerat ca un proces complex, integrat^[1] în care sunt introduse date ce sunt transformate pentru obţinerea informaţiilor. Input-urile reprezintă datele care prin numeroase manipulari si analize sunt transformate (procesate) în informaţii. Output-uirile sunt reprezentate de rapoarte, documente si alte rezultate ale sistemului ce furnizeaza informatiile necesare pentru adoptarea deciziilor.

În componenţa^[2] sistemului informational intră: resursele informaţionale, circuitele şi fluxurile informaţionale, procedurile si mijloacele de tratare a informaţiilor.

Ansamblul sistemic al informaţiilor generate, obţinute, disponibile şi refolosibile în întreprindere reprezintă resursele informaţionale. Calitatea resurselor condiţionează conţinutul şi eficienţa de ansamblu a firmei.

Fluxul informaţional reprezintă totalitatea informaţiilor transmise şi procesate într-un interval de timp determinat, de la o sursă de informaţii la un receptor printr-o mulţime de canale informaţionale, iar traiectoria pe care o parcurge informaţia se numeşte circuit informaţional.

Adaptarea informaţiilor potrivit nevoilor manageriale se realizează cu ajutorul mijloacelor de tratare a resursei informaţionale ce se constituie într-un ansamblu unitar al mijloacelor de culegere a datelor, înregistrare, transmitere şi prelucrare ale acesteia.

Un sistem informaţional cuprinde mai multe fluxuri informaţionale, precum şi o mulţime de conexiuni ce se stabilesc între componente sale.

Resurse informaţionale electronice

Dacă avem în vedere mediul dinamic şi complex în care îşi desfăşoară activitatea întreprinderea şi instituţiile publice, se impune să precizăm că deţinerea de cunoştinţe cu privire la piaţă (dinamică, dimensiuni, structura etc.), la competiţie (cota de piaţă, segmente ocupate de cumpărători, preţuri practicate, structura ofertei, servicii oferite etc.), la sursele de aprovizionare (localizare, condiţii de livrare, preturi), cu privire la consumatori (segmente vizate, comportamente specifice, putere de cumpărare etc.), nu înseamnă altceva decât necesitatea de a concepe şi utiliza un sistem informaţional în care toate informaţiile  prelucrate, stocate şi transmise electronic să fie utile în procesul managerial pentru luarea deciziilor.

Astfel resursele informaţionale electronice permit pe de o parte cunoaşterea situaţiei trecute, precum şi a celei existente, iar pe de alta parte, anticipări ale evoluţiei viitoare, contribuind astfel la elaborarea şi îndeplinirea obiectivelor firmei, oferind chiar posibilitatea adoptării de strategii active care să vizeze influenţarea mediului în sensul dorit.

Literatura de specialitate menţionează ca pentru întreprinderea comercială, resursele informaţionale electronice  capătă un rol strategic[3], permiţând raţionalizarea tuturor proceselor, în condiţiile în care este evident mai avantajos, mai ieftin să mişti informaţia decât marfa.

De remarcat ca în întreprinderea comercială, pot deveni resurse informaţionale electronice numai informaţiile depozitate pe diferiţi suporţi materiali (hârtie, benzi magnetice, dischete etc.).

Documentul scris

Important instrument de comunicare între departamentele instituţiei publice sau a firmei, între punctele de lucru şi în relaţiile cu terţii, documentul face dovada, certitudinea şi măsura adecvată a faptelor realizând:

• cunoaşterea fenomenelor şi proceselor  economice, financiare, juridice şi  administrative;
• măsurarea adecvată a dimensiunii angajamentelor evaluabile în bani;
• justificarea în mod unitar a caracteristicilor de structura ce dau sens si semnificatie pentru comparaţii în timp şi spaţiu;
• fundamentarea oportunităţilor de analiza şi control a activitatii, masura riscurilor.

Existenţa, mişcarea, transformarea şi rezultatele administrării adecvate a resurselor, presupune efectuarea de situaţii şi evidenţe prin intemediul documentelor, actelor justificative, register etc. In acest fel documentul capătă o importaţă deosebită sintetiztă prin insăşi funcţiile sale : consemnare; justificare; verificare si control; de integritate, completitudine si tratare sistemica; evaluare, calcul al costurilor ; asistare a deciziilor; de realizare a politicilor; de certificare şi publicare a informaţiilor; de proba; de comunicaţie a informaţiilor; de clasare şi arhivare istorica.

Îndeplinirea corectă a funcţiilor documentelor este condiţionată de calitatea practicilor de utilizare adecvată a documentelor, de operativitatea întocmirii lor şi de viteza cu care informaţia circulă între producator şi utilizatorul final.

Documentele, fie că sunt de provenienţă internă, fie externă, intră în circuitul informaţional al entitaţii publice sau economice şi implică o atentă monitorizare şi un riguros controlul astfel încât să permită luarea deciziilor la nivel de conducere şi la nivel de departament cu rapiditate.

Transformarea unui document în document electronic se realizeaza printr-o operatie de digitalizare, de codificare electronica adocumentului ca întreg si a tuturor elementelor sale.

Documentul electronic

Conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronică, se desemnează prin noţiunea de document în forma electronică „o colectie de date în forma electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.

Înscrisul electronic este o realitate socială de necontestat, dar pentru a deveni şi o realitate juridică el trebuie să posede aceleaşi însuşiri care sunt specifice şi documentelor scrise. Astfel documentul electronic trebuie să ateste în cuprinsul său acte şi fapte relevante juridic, iar redarea lor trebuie să fie făcută într-o formă inteligibilă.

Însuşirea cea mai importantă rămâne totuşi constituirea documentului electronic ca probă în justiţie unde ştim că de cele mai multe ori părţile nu au interes să discute despre conţinutul înscrisului, ci despre condiţiile de validitate ale acestuia, cum ar fi: autentificare, semnătură, dată, competenţa funcţionarului care a întocmit actul etc;

Documentul în format electronic căruia i s-a încorporat, ataşat sau asociat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui mecanism securizat de creare a semnăturii este asimilat, în ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată

Managementul documentelor

Managementul Documentelor presupune existenta unei aplicaţii informatice care permite circulaţia (pentru informari, aprobari sau modificari), arhivarea si regasirea documentelor aflate in orice format electronic (inclusiv documente clasice convertite in format electronic), cu facilitaji de conectare la alte sisteme informatice sau dispozitive electronice (fax, scanare etc).

Arhivarea documentelor, clasice sau electronice, reprezintă o cerinţa in toate firmele şi este realizată în funcţie de specificul activităţii, de fluxul şi volumul documentelor. Ea devine o problemă odată cu extinderea activităţii firmelor, a creşterii numărului de tranzacţii comerciale sau după o perioada de funcţionare

Întrucât arhivarea clasică a documentelor implică existenta unui spaţiu fizic de depozitare, a identificării ulterioare greoaie şi a consumului de timp pentru regăsirea documentelor, se impune acordarea unei atenţii mai mari aplicaţiior electronice cu ajutorul carora stocarea documentelor se poate face pe un server dedicat, fie prin realizarea copiilor de siguranţă pe diferiţi suporţi electronici (CD, DVD) la anumite intervale de timp.

Orice aplicatie de document management trebuie sa aiba in vedere: registratura electronica, Managementul documentelor de uz curent–indexare, versionare, procesare pe flux, control al accesului, mecanisme de regasire, managementul documentelor din arhiva organizatiei – digitizare, indexare, mecanisme de regasire, control al accesului, interval de pastrare.

Concluzii

Pentru a face faţă provocarilor tot mai puternice din partea concurenţei orice participant la viata economica cauta noi solutii in obtinerea informatiilor de orice natura.

Informatia de actualitate este astazi foarte facila datorita evolutiei tehnologiei informaţiei.

Adoptarea unei aplicatii de management al documentelor presupune din partea firmelor un efort considerabil in achizitia de tehnica de calcul şi programe, dar aceste eforturi vor fi justificate de o eficienta sporita.

Bibliografie

Mericiou V., (1998), Management comercial, ed. Economică

Nicolescu O şi I. Verboncu, Management, ed. Economics, 1995

Cotoara, D; Tîrziman, E.(2004),  Aspecte ale comunicarii în domeniul socio-uman. Ed. Universitatii din Bucuresti, 2004.

www.marketwatch.ro/articol/565

www.info-man.ase.ro

---

[1] O. Nicolescu şi I. Verboncu ,Management, ed. Economics, 1995, pag 170

[2] V. Mericiou, Management comercial, ed. Economică, 1998 pag. 167

[3] O. Nicolescu şi I. Verboncu – op.cit., p.172-174,

Abstract

One of the most special creations of the Cucuteni culture was the painted pottery. With its slender shapes and decorative motifs, the Cucuteni ceramics represents the apogee of the European prehistoric pottery, being often compared with the creations of other historical ages.

Civilizaţiile preistorice nu erau demarcate de graniţe aşa cum sunt cele ce împart acum lumea în ţări distincte. Nenumărate atestări arheologice confirmă că pentru continentul european traseul Dunării nu a fost o graniţă, ci o punte de legătură între teritorii locuite de aceleaşi populaţii, purtătoare ale unor civilizaţii comune, care din negura timpului s-au influenţat reciproc şi au evoluat împreună.

Vechea Civilizaţie Europeană a început odată cu apariţia economiei producătoare de alimente prin cultivarea efectivă a pământului, evidenţiat[1] prin complexul grâu-orz-oaie-capră-vite-porc care apare chiar înainte de 7000 î.Hr. pe ţărmul Greciei, în Italia estică, în Creta, în sudul Anatoliei, Siria, Palestina, Orientul Apropiat, în bazinul Dunării Inferioare, în România şi în întreaga regiune Balcanică. Pe această arie extinsă au existat schimburi şi influenţe reciproce, dar vechea Europă a urmat un drum propriu, generând culturi asemănătoare, cu legături directe, care prin realizări distincte se unifică într-un complex de sine stătător şi original, diferit de ceea ce se întâmpla în Orientul Apropiat şi în Europa de nord şi vest. In jurul anului 6500 î.Hr., în Vechea Europă, a apărut ceramica arsă la temperaturi înalte şi lustruită. Treptat, a apărut şi ceramica pictată, cu vase de forme şi stiluri diferite, ceea ce sugerează extinderea unei idei originale fără legătură cu migraţia şi transferul. La sfârşitul mileniului al VII-lea î.Hr., în sud-estul Europei şi în centrul Anatoliei a avut loc o dezvoltare explozivă a artelor şi tehnologiilor, schimbul între cele două mari regiuni fiind făcut permanent pe “podul” de insule din Marea Egee.

Mii de ani de istorie românească ce aparţin Neoliticului, transced prin vestigii[2]: Cultura Starcevo-Criş (6.400-6.200 î.Hr.)[3], excepţionala cultură Gumnelniţa (din Bărăgan pînă în Grecia continentală), spectaculoasa ceramică policromă specifică culturii Cucuteni, apare în săpăturile arheologice din Moldova pînă în Ucraina, precum şi Vădastra, Hamangia, Petreşti, Boian, Pre-Cucuteni, Tiszpolgar, Bodrogkeresztur, Horodiştea-Ierbiceni [4].

Pe teritoriul Romaniei, cultura Cucuteni reprezintă una dintre cele mai importante civilizaţii a Europei vechi, constituind continuarea pe o treaptă superioară a ultimei faze de evoluţie a culturii Precucuteni, la care s-au adăugat unele influenţe ale culturilor Petreşti şi Gumelniţa.

Remarcată în primul rând prin ceramica pictată[5] cu motive în formă de spirală, meandre sau cercuri, culorile predilecte aplicate înainte de ardere fiind albul, roşul şi negrul-ciocolatiu, cultura Cucuteni durează aproximativ un mileniu (3600-2500 î.Hr.)[6].

Însuşirile economico spirituale specific predominante cucutenilor sunt evidenţiate de prezenţa unui mare număr de statuete antropomorfe şi zoomorfe de lut ars sau ronde-bosse, precum si ale bijuteriilor.

Până către anul 5000 î.Hr., s-a cristalizat cultura “veche europeană“, cu variantele sale regionale, şi prezintă tradiţii semnificative în arta ceramicii, arhitectură, organizarea cultică, instituţiile de conducere, o scriere rudimentară şi specializări meşteşugăreşti

Urme de prezenţă umană aparţinând culturii Cucuteni ca entitate economico-cultural-teritorială au fost datate în mileniul IV î.Hr., într-o arie ce se întinde între nord-vestul Balcanilor şi Nistru, purtătorii acestei culturi asigurând cea mai timpurie răspândire în această parte a Europei a economiei care avea la bază creşterea animalelor şi cultivarea plantelor.

Alături de urme arheologice obişnuite pentru aşezările[7] caracteristice acestei culturi, au mai fost descoperite numeroase urme de arsuri şi depuneri de cenuşă în amestec cu lemn carbonizat ce atestă, activităţi umane soldate de arderea cantităţilor mari de lemn şi folosirea recipientelor ceramice.

Săpăturile[8] în cunoscutele aşezări de la Cucuteni, de pe dealul Cetăţuia şi Dâmbul Morii, au permis o îmbunătăţire[9] a periodizării clasice a culturii Cucuteni, cu unele etape bine determinate stratigrafic şi stilistic. De asemenea, rezultate deosebite s-au obţinut şi în legatură cu modul de viaţă al purtătorilor culturii Cucuteni, descoperindu-se peste 30 de locuinţe, dintre care unele aveau platforma de piatra, primele cunoscute atunci pentru epoca neolitică din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Date deosebite s-au obţinut şi în legatură cu sistemul de fortificaţie[10] al aşezărilor cucuteniene, la Cucuteni-Cetăţuia înregistrându-se, în faza B, prezenţa unui şanţ cu val şi contraval de pământ, placate cu lespezi de piatra, sistem unic pentru aceea epoca, singurul de acest tip cunoscut în România pâna astăzi.

Elemente ale culturilor din Neolitic, respectiv Starcevo-Criş şi Cucuteni, au fost descoperite în staţiunile arheologice de la Lunca, Oglinzi şi Ţolici (din jud. Neamţ) Cucuieţi, (jud. Bacău), unde arheologii, investigând consistente depuneri neolitice aflate în vecinătatea imediată a unor izvoare de apă sărată, au perceput că staţiunile respective au avut cu precădere rosturi economico productive, şi anume acelea de a obţine sarea solidă prin fierberea apei sărate[11].

Totodată, în perimetrul acestor staţiuni au fost descoperite numeroase fragmente de vase ceramice[12], printre care se remarcă sute de fragmente de la aşa-zisele briquetage - recipiente ceramice de mici dimensiuni, de formă conică, cu piedestal discoidal.

Prezenţa acestor resturi de recipiente indică existenta unei tehnologii de obţinere a sării solide în calupuri de formă conică cu vârful rotunjit, fiind de dimensiuni aproximativ egale.

Analizând complexitatea acestui proces tehnologic, pare puţin probabil că oamenii din perioada preistorică evaporau apa sărată şi o transformau în calupuri de sare solidă pentru consumul propriu. Le-ar fi fost mult mai uşor să folosească în acest scop slatina lichidă[13], aşa cum ea se găseşte în izvoare[14]. Extrem de rar oamenii sunt preocupaţi de obţinerea din slatină a sării solide. Atunci însă când recurg la acest procedeu, ei nu încearcă să o transforme în calupuri, utilizând doar sarea-praf. În aceste condiţii, cea mai plauzibilă interpretare a calupurilor de sare pare a fi aceea că ele erau destinate transportării în teritorii situate la distanţe relativ mari de sursele de sare, în locuri unde sarea nu există. După cum indică forma şi dimensiunile briquetagelor, se urmărea obţinerea unor calupuri de sare identice ca formă, dimensiuni şi greutate. Se poate admite că această uniformitate avea ca scop folosirea sării pentru nişte tranzacţii uşor cuantificabile. În acest sens, poate fi invocat faptul că sarea, în perioade diferite şi în teritoriile cele mai îndepărtate, juca adesea rolul monedei de schimb.

Infiltrările populaţiilor indo-europene patriarhale şi pastorale dinspre răsarit în Europa central-estică au condus la o hibridare treptată a două culturi şi sisteme diferite, fără a se distruge culturile autohtone. Noii veniţi, în valuri succesive, din punct de vedere numeric, erau inferiori şi nu aveau forţa şi interesul să-i elimine pe băştinaşi.

Culturile neolitice de pe teritoriul României au asimilat, la rândul lor, elemente materiale şi spirituale de la noii veniţi, generând trei mari complexe culturale[15]: Horodiştea- Folteşti (în Moldova şi nord-estul Munteniei), Cernavodă (în Dobrogea şi Câmpia Munteniei), şi Coţofeni-Bodrog (în Oltenia şi arealul intracarpatic)[16]. Pentru această perioadă, caracteristice sunt vasele ceramice globulare cu tortiţe mediane şi vasele cu gură largă, fără a fi eliminate total vasele din culturile neolitice anterioare. Alături de aceste vase pictate, în arealul culturilor eneolitice au fost descoperite şi vase ornamentate cu şnur. Vasele cu asemenea ornamente, “cu şnur,” se întâlnesc pe o largă arie (România, sudul Ucrainei, Bulgaria, sudul Poloniei, Cehia, Slovacia şi sudul Germaniei), ceea ce confirmă ipoteza că filonul culturilor neolitice era dominant. In spaţiul românesc, se constată şi o influenţă sudică, care produce schimbări importante în credinţele oamenilor, lumea subpământeană a morţilor fiind înlocuită cu una cerească, a spiritelor.

Este cunoscut faptul ca o imagine asupra unei civilizaţii preistorice comportă, pe lângă cunoaşterea directă a unor elemente materiale oferite de arheologie, şi o imaginaţie la care vizitatorul, mai mult sau mai puţin cunoscător al acestor civilizaţii, face apel atunci când încearcă să-şi explice cum trăiau acei oameni, cum realizau şi cum utilizau uneltele, cum se îmbrăcau, ce si cum mâncau, cum cultivau pământul, cum vânau etc.

Pornind de la ideea ca existenţa umană este însoţită pe toată durata evoluţiei ei de aspecte care au creat fundamentul ştiinţei economice de astăzi, putem aprecia că civilizaţiile Neoliticului romanesc au avut cu adevărat o viaţă economică, tumultuoasă, specifică acelor vremuri, ce a permis specializarea şi odată cu aceasta intensificarea schimbului.

Organizarea sociala în aşezări fortificate, care – prin stadiul preurban atins – poate rivaliza cu stralucitele manifestari din Orient, impune, pe de o parte, luarea în considerare a elementelor de acumulare şi alocare a diferitelor tipuri de resurse : hrana, arme, unelte etc, pe de altă parte asigură desfăşurarea activităţilor meşteşugăreşti casnice (tesut, olarit, prelucrarea pieilor ,a lemnului, confectionare de unelte) şi nu în ultimul rând schimbul, cu precădere trocul.

In aria de răspândire a culturii Cucuteni în Moldova şi sud-estul Transilvaniei se cunosc^[17] 11 complexe în cadrul cărora s-au descoperit resturi de cuptoare simple (monocameră). Cuptoarele evoluate se aflau grupate în afara aşezări lor (GIăvăneştii Vechi, Tarniţa)[18] atestând existenţa unor zone cu destinaţie specială pentru producerea de ceramică, evidenţiind că olăritul se desprinde de activităţile casnice, devenind un meşteşug în sine[19]. Desprinderea olarilor, ca meşteri în sine, din cadrul comunităţilor, poate fi gândită[20] şi ca o separare pe operaţii a acestora (manufacturare şi decorare, iar alţii de ardere).

Dezvoltarea schimbului de bunuri a condus implicit la dezvoltarea comerţului[21].

Nevoia tot mai acută pentru a simplifica şi uşura schimburile a fost premisa apariţiei anumitor etaloane[22], aşa-numitele mărfuri-echivalent[23]. S-au descoperit[24] şi identificat o mulţime de astfel de obiecte-echivalent sau etaloane premonetare[25] (armele, obiectele casnice, dinţii de mistreţ, de delfin şi de elefant, scoici[26], blănuri, ceai, tutun, sare, grâu, peşte uscat, vite[27], vin, argilă, ceramica etc).

Ceramica pictată vine sa completeze ideea de schimb (ceramică pentru pigmenţi[28]), precum şi cea de estetic şi de confort, care fără îndoială era apanajul menajelor “de vază” ale comunităţii, ca să nu mai spunem că deţinerea podoabelor întăreau poziţia deţinătorilor/purtătorilor, sau erau embleme ale puterii, dintre care cea mai cunoscută[29] este “Sceptrul de la Casimcea”, cioplit în forma unui cap de cal.

Printre cele mai importante piese din epoca neoeneolitica, notam[30] un important tezaur de obiecte de podoaba, din cultura Cucuteni A, descoperit la Brad, expus în prima vitrina. Importantul tezaur este compus, din peste 480 piese de podoaba, din metal si os si constituie cel mai mare, ca numar de piese, din aria culturilor neoeneolitice din tara noastra si printre putinele din sud-estul Europei.

Creşterea animalelor, cultivarea cerealelor, activităţi clar identificate prin atestări arheologice( vase cu urme de cereale), sunt generatoare de acte economice, existând opinii conform cărora dezvoltarea agriculturii a fost motorul dezvoltării umane[31].

De la un moment dat al evoluţiei lor istorice, majoritatea culturilor neolitice au descoperit proceduri şi tehnologii specifice pentru extragerea şi prelucrarea anumitor zăcăminte (sare, metale). Este şi cazul civilizaţiilor neolitice de pe teritoriul ţării noastre.

Dacă pentru sare am făcut câteva precizări în privinţa modului de obţinere, se cuvine să aducem argumente şi pentru metalul preţios din care sunt confecţionaţi idolii şi bijuteriile a cărui puritate “de laborator” nu ar trebui să ne mire: primul aur folosit de om provenea din zăcămintele aurifere prezente şi acum în albia anumitor râuri. Iar, după cum se ştie, spre deosebire de aurul scos din măruntaiele Pământului, cel recoltat din nisipurile aurifere este întotdeauna deosebit de pur.

Această cultură este „o candela ce abia pâlpăe în bezna multimilenara a omenirii[32]. Nu s-a pastrat de la cucutenieni o scriere, dar obiectele vorbesc mai mult decat ar putea sa o faca vreodata cuvintele.

De aceea, în tematica “istoria aurului” a Bancii Naţionale a României, a fost pusă în circulaţie moneda de 10 lei[33] dedicata Tezaurului de la Cucuteni.

Abstract

Following the natural evolution of various relations of production and exchange between people, money was, is and will still remain the most important engine of world. The forgery of any type, especially that regarding currency, is an antisocial acts that can “effectively” disturb the financial system, individuals and legal entities, even the payment and consumer credits system. This is why counterfeit banknotes, coins and other values is more and more frequently associated to the term of “organized crime”.

1.Evoluţia monetară

Pentru a ajunge la formele pe care le îmbracă astăzi, banii au trecut de-a lungul istoriei prin mai multe stadii de dezvoltare[1], desprinzându-se din sfera celorlalte mărfuri şi luându-şi rolul de echivalent general.

Forma „bani” a valorii nu a fost cunoscută, în comuna primitivă[2]. Mijloacele de producţie şi produsele muncii erau în proprietatea comună a obştii arhaice, fără să fie transformate în mărfuri[3] care să facă obiectul troc-ului cum s-a întâmplat odată cu descompunerea comunei primitive ca efect al diviziunii muncii şi al apariţiei surplusului şi al deficitului de anumite bunuri. Trocul şi-a pierdut din utilitate, însă nu a dispărut cu totul niciodată, el rămânând forma de schimb cea mai larg cunoscută şi practicată fiind şi astăzi un mijloc de schimb destul de frecvent utilizat.

Dezvoltarea schimbului de bunuri a condus implicit la dezvoltarea comerţului. Nevoia tot mai acută pentru a simplifica şi uşura schimburile a fost premisa apariţiei anumitor etaloane[4], aşa-numitele mărfuri-echivalent[5]. S-au descoperit[6] şi identificat o mulţime de astfel de obiecte-echivalent sau etaloane premonetare[7] (armele, obiectele casnice, dinţii de mistreţ, de delfin şi de elefant, scoici[8], blănuri, ceai, tutu, sar, grâu, peşte uscat, vite[9], vin, argilă, ceramica etc).

Trecerea de la schimbul direct în natură, de pe o marfă pe alta, la monedă a fost destul de sinuoasă şi destul de îndelungată. Epoca metalului ajunge să răstoarne tradiţia folosirii obiectelor premonetare în intermedierea din cadrul schimburilor. Metalul a fost preferat pentru calitatea constantă şi pentru uşurinţa în prelucrare, divizare, transport şi de depozitare. Totuşi , metalele nepreţioase – cuprul, fierul, bronzul, plumbul[10]- ca mijloc de schimb, (fiind corozive, având greutăţi prea mari, etc), nu au satisfăcut omenirea pe deplin, marele rol de echivalent de schimb revenind aurului si argintului[11].

Revoluţia monetară a fost însă marcată de apariţia[12] monedei lenticulare[13] care are formă de disc, plată şi bătută. Ea cumulează pentru prima dată mai multe funcţii: măsură a valorii, mijloc de circulaţie, postura de mijloc de plată, şi, tot ea este cea care stabileşte identitatea etnică şi teritorială, poziţia economică, politică, militară şi blazonul emitentului în sistemul politico-economic al timpului, creând o poziţie privilegiată în societate celor care o deţineau, inclusiv persoanelor specializate în confecţionarea[14] sau fabricarea acesteia. Totodată permite o activitate mult simplificată a celor care o intermediază sau o tezaurizează. Existenţa în circulaţie a acestui nou etalon monetar favorizează şi apariţia infractorilor specializaţi in furt şi fals.

Dreptul de a bate (emite) monedă a fost, de la începutul secolului al XIV-lea, odată cu formarea statelor moderne, un atribut exclusiv al conducătorilor, iar, ulterior, în puterea statului, ca unică autoritate în stare să emită monedă.

Acumulările de capitaluri, marile descoperiri geografice, dezvoltarea continuă a comerţului şi mondializarea relaţiilor economico-sociale au generat un nou suflu în materie de circulaţie a banilor – în marile oraşe, (Veneţia, Florenţa, Viena, Paris, Londra etc), puternice centre comerciale, apar şi se dezvoltă treptat băncile[15].

Cele mai temerare euforii financiare, dar şi momentele de panica monetară sunt atribuite[16] secolului al XVI-lea, când utilizarea monedelor de metal, lovită de handicapuri diverse (uzarea excesivă, conţinutul dubios de metale preţioase, falsificarea acestora), a indus apariţia sistemelor organizate, responsabile, pentru coordonarea şi controlarea circulaţiei banilor, a emiterii lor, care să ţină în acelaşi timp şi frâiele sistemului financiar.

Epoca banilor de metal preţios începe să apună odată cu apariţia şi intrarea în circulaţie banilor de hârtie[17] – bancnota - bani care se bucura de anumite avantaje[18] incontestabile.

Viteza cu care s-au dezvoltat relaţiile comerciale precum şi avântul raporturilor băneşti între diverşi agenţi economici au impus o reală diversificare a mijloacelor de plată[19], dar odată cu acestea şi o simplificare a acestora. Spre exemplu : moneda scripturală de o mare utilizare şi la fel de mare varietate de forme sub care se prezintă (titluri de credit, cecuri, cambii), banii electronici[20] (cunoscuti ca e-gold, e-money, electronic cash, electronic currency, digital money, digital cash sau digital currency).

2. Scurtă istorie a banilor pe teritoriul României

Schimbul monetar[21] pe actualul[22] teritoriu al ţării noastre apare la sfârşitul epocii bronzului[23]. Procesul de adoptare a monedei metalice a fost destul de rapid şi a fost stimulat de contactul puternic cu oraşele elene de la Marea Neagră

Drahma de la Istros (cca. 480 î.Cr.) este cea mai veche emisiune monetară din spaţiul românesc. Mai circulă: stateri[24] şi tetradrahme, kosoni[25], denari imperiali romani[26] (sec. al II-lea î.Cr) etc. Pătrunderea monedei romane continuă în spaţiul fostei provincii Dacia şi în zonele extracarpatice adiacente şi după retragerea administraţiei şi armatei romane de la nord de Dunăre (271 d.Cr.).

Moneda bizantină[27], la îceputul evului mediu, preia funcţia de instrument de schimb în ţinuturile româneşti, rol îndeplinit până în secolul al XIV-lea. După anul 1000, tot aici au început să circule şi monedele statelor suverane vecine.

Primele[28] monede ale Ţării Româneşti (1364-1377), erau de argint şi se numeau ducaţi – cele mai mari, dinari – cele mijlocii şi bani – cele mărunte. În Moldova[29], primele monede – groşii de argint – au circulat intre anii 1378-1394. Monetăria transilvăneană[30] funcţionează de la începutul secolului al XIV-lea, dar Transilvania a emis monedă proprie ca Principat autonom sub suzeranitate otomană între anii 1551-1690, apoi sub suzeranitate austriacă, între 1690-1780.

În secolul al XVII-lea, circulaţia monetară în Ţările Române a fost dominată de talerul-leu[31] al Ţărilor de Jos, monedă care pătrunde rapid şi adânc în economia Principatelor[32], dar şi în mentalitatea colectivă. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, după dispariţia lui din circulaţie, talerul-leu a devenit monedă de calcul. Denumirea s-a încetăţenit într-atât încât, la 1867[33] a devenit unitatea monetară a Principatelor Unite (Ţara Românească şi Moldova). Leul a devenit moneda naţională la 3 martie 1870, fiind împărţit în 100 de bani[34].

Unirea Principatelor a determinat instituirea sistemului monetar unic la nivel naţional, cu o monedă purtând denumirea de romanat, cu subdiviziunile: banul (1/10) şi centima (1/100).

Primele bancnote româneşti – biletele ipotecare[35] (emisiunea lor a fost garantată prin valoarea moşiilor la data respectivă) a generat o adevărată revoluţie în toate domeniile de activitate, având rolul de a fi impulsionat preocupările băncilor, circulaţia mărfurilor şi a schimburilor comerciale. Ele au circulat până în 1912.

Primul război mondial a fost cel care a desfiinţat emisiunile de monedă din metale preţioase[36] (aur şi argint[37]), acestea devenind excepţii şi fiind practicate numai cu ocazia unor evenimente cu totul deosebite din viaţa ţării.

Având în vedere că fenomenul infracţional al falsului de monedă priveşte şi afectează întreaga comunitate internaţională şi că numeroasele abuzuri şi falsuri monetare produse atât în timpul, cât şi după primul război mondial în scopul fraudării[38] şi al destabilizării unor state, în 1929 la Geneva, în cadrul unei conferinţe, a peste 30 de state a fost adoptată Convenţia asupra falsificărilor de monedă[39], acesta intrând în vigoare în februarie 1931.

Al doilea război mondial, pe lângă toate ororile pe care le-a produs, a însemnat de asemenea şi un cataclism economic, o sărăcire a populaţiei în toată Europa. Acest dezastru şi-a pus amprenta şi asupra circulaţiei monetare[40] din România. Inflaţia, preţurile exorbitante şi posibilităţile cu totul limitate ale populaţiei au dus la o creştere considerabilă a infracţionalităţii monetare. Totuşi, această perioadă a fost marcată de numeroase reforme monetare, însă necunoaşterea de către populaţie a caracteristicilor noilor monede a favorizat încă o dată falsul.

În ţările comuniste, deci şi în România, a fost mult diminuată circulaţia bancnotelor străine, atât de restrânsă încât operaţiunile cu mijloace de plată străine sau deţinerea acestora era pedepsită de lege. Pe de altă parte era imposibilă folosirea lor chiar şi pe plan extern. Această situaţie a făcut ca în menţionata perioadă contrafacerea sau falsificarea de bancnote străine să nu prezinte aproape deloc interes.

Odată cu anul 1990, Europa Centrală şi de Est începe să se reintegreze în procesul de liberă circulaţie a mărfurilor, a persoanelor şi a valorilor cu toate consecinţele ce decurg din aceasta asupra cursului monetar. Deţinerea şi operarea cu mijloace de plată străine nu mai constituie acum infracţiune, iar libera circulaţie a persoanelor determină şi intensifică libertatea de mişcare a monedelor străine.

Dat fiind faptul că moneda românească s-a depreciat în continuu, ea nu a mai constituit un mijloc de tezaurizare, aceasta circulând permanent. Obiect al tezaurizării au început să-l formeze bunuri sau valori apreciate ca fiind stabile sau cotate mai bine în viitor. Atenţia românilor se îndreaptă tot mai mult spre monedele străine, monede care se bucură de stabilitate şi care au tendinţa unor creşteri continue în comparaţie cu monedele naţionale.

3. Evoluţia fraudelor monetare şi a falsului de bani.

Prin fals se înţeleg mai multe lucruri, şi anume: „ceva contrar adevărului, mincinos, neîntemeiat, care are numai aparenţa adevărului, neautentic, artificial”[41]; „denaturare/ denaturat, înşelare/ înşelător, contrafacere/ contrafăcut, plăsmuire, deformare, escamotare, neautentic, artificial, neadevărat, fabricat, schimbat, alterat, prefăcut, simulat, mincinos, făţarnic, ipocrit, înşelător, perfid, viclean, şiret”[42]; „ceva care se pretinde a fi altceva decât este el în realitate” ^[43].

În Comuna Primitivă şi ulterior în Antichitate, falsificarea era o modalitate frecvent utilizată de anumite persoane pentru a avea acces la bunurile economice. Motivele: lipsa reglementărilor în domeniu, a unor instrumente adecvate şi mai ales a instituţiilor care să acţioneze, să controleze şi să sancţioneze pe numeroşii falsificatori şi escroci.

Intermediarii în procesul de schimb, obiectele premonetare, cum au fost argila, ceramica, scoicile şi altele, puteau fi foarte uşor modificate prin diverse modalităţi de fasonare, vopsire, şlefuire. Apariţia monedei lenticulare nu a redus încercările de falsificare, de contrafacere, ci, dimpotrivă, falsurile s-au înmulţit şi perfecţionat, primii autori de bani falşi fiind persoane fizice, care operau izolat şi artizanal, cu mijloace rudimentare şi pe o scară restrânsă, cu motivaţii diferite şi consecinţe diferite. Acestora le-au urmat autorii de mari falsuri.

Numeroasele falsuri şi contrafaceri, precum şi mulţimea celor înşelaţi, au condus la primele reglementări oficiale (Grecia, Roma şi Orientul Antic) care acordau numai statului dreptul de a bate monedă, precum şi la apariţia a numeroase legi prin care cei deprinşi cu „arta” contrafacerilor monetare erau drastic pedepsiţi, cum ar fi „Lex Cornelia de Falsis[44]”.

Interesant este faptul că multe din marile fraude monetare au fost promovate chiar de către emitenţi[45]. În această situaţie s-a aflat conducătorul Atenei, Hippias, care a domnit intre 527 – 510 î. Hr. şi care a fost autorul retragerii de pe piaţă a monedelor aflate în circulaţie[46]. După opinia noastră acesta poate fi considerat precursorul practicilor legate de abuzurile monetare, de acoperire a deficitelor de producţie a mărfurilor prin creşterea masei banilor sau a volumului de numerar în circulaţie, procedee, care alături de alţi factori duc la inflaţie şi depreciere monetară.

Circulaţia unor monede false a fost atestată[47] atât în Dacia din perioada de dinaintea ocupaţiei romane, (fapt dovedit de descoperirea a patru ştanţe cu care se băteau monede romane) cât şi în timpul dintre domnia lui Burebista şi cea a lui Decebal (monede geto – dacice, care imitau aproape perfect monedele romanice). Modalităţile de falsificare continuă să existe în timpul Imperiului Roman, precum şi în perioada feudalismului[48] când circulau în concomitent[49] monede de argint şi bronz (bilon[50]), având aceeaşi valoare, mărime şi chiar tipologie, metalul fiind însă cel care era diferit.

Utilizarea generalizată a monedei şi mai târziu a bancnotei[51], aduce după sine în majoritatea statelor lumii o creştere a fenomenului infracţional, manifestându-se chiar o internaţionalizare al falsificărilor (punerea în circulaţie de monedă contrafăcută), metodele evoluând tot mai mult, falsificatorii punându-şi la punct tehnici de imitare şi contrafacere din ce în ce mai performante.

Ruperea echilibrelor monetare, la începutul anilor ’20 când economia mondială a suferit o severă criză de reconversiune reflectând dificultatea de a readapta economia de război condiţiilor de pace, a favorizat apariţia falsurilor în masă ce au afectat si au provocat haos în multe state (Olanda, Portugalia, Germania, România). Aceste catastrofe care au afectat atât de puternic sistemele monetare[52], politico-economice din atât de multe ţări au dus la încheierea mai multor tratate şi convenţii[53] privitoare la stoparea acestui flagel, tocmai pentru adoptarea unei legislaţii uniforme cu sancţiuni pe măsură.

Sfârşitul celui de-al doilea război mondial nu evidenţiază o situaţie mai bună în privinţa infracţiunilor de fals. Europa postbelică, secătuită de ororile războiului, se confrunta cu probleme extrem de serioase în privinţa falsificărilor din domeniul monetar. Monede ca lira engleză, dolarul american, pesetas-ul spaniol, moneda elveţiana, belgiana, olandeză, germană, cunosc o recrudesceţă a falsificării. Situaţia ajunsese cu atât mai acută cu cât falsul a fost ridicat la nivel de politică de stat[54] tocmai pentru a târî în mizerie economiile naţionale ale unor ţări importante ca putere din Europa (regimul hitlerist a tipărit 150 milioane de lire sterline urmărind ruinarea economiei Marii Britanii), şi chiar din alte zone ale lumii (cazul Spaniei pe al cărei teritoriu afacerile cu falsuri de bancnote prospera, găsindu-şi aici un mediu propice).

Urmând evoluţia generală a omenirii, odată cu perfecţionarea decontărilor fără numerar[55], hoţia în domeniu a ajuns de la „diligenţe şi tezaure” atacate la fraudele electronice (persoane numite hack-eri, interceptează tranzacţii comerciale şi decontări ori pur şi simplu sparg protecţii la calculatoarele băncilor). Celebrele urmăriri de convoaie monetare şi spargeri de bănci au rămas de domeniul trecutului şi al filmului de suspans. Astăzi, rareori hoţii de „clasă” se mai luptă cu grilaje, blindaje, sisteme de alarmă şi echipaje umane de pază şi protecţie. Mai marii lumii interlope au trecut la sustragerea din conturile bancare prin intermediul card-urilor contrafăcute[56] şi plasate în diferite părţi ale lumii, prefaţând tendinţa de globalizare oficială a falsurilor, contrafacerilor şi furturilor. Mai nou, în ţările în care internet-ul este la modă, furtul electronic este şi mai „acasă”.

4 Combaterea falsului de monedă şi a efectelor acestuia în România.

Principalul efect pe care îl provoacă falsul de monedă este creşterea masei monetare din care decurge inflaţia, unul dintre cele mai perverse dezechilibre marcoeconomice actuale.

Pe parcursul evoluţiei fenomenului monetar, inflaţia s-a manifestat întâi sub forma devalorizării voite[57] (falsificării) banilor metale preţioase (separarea conţinutului nominal al monedelor metalice, mai mare, de conţinutul lor real, mai mic, diminuat prin falsificări repetate şi pe căi diverse). A urmat inflaţia banilor de hârtie convertibili sau nu în aur, ajungând în forma cunoscută la această dată.

În plan social inflaţia erodează puternic economiile populaţiei, în contextul în care acestea nu sunt protejate prin dobânzi real pozitive, afectând mai grav categoriile de populaţie cu venituri fixe (pensionarii, bursierii, beneficiarii ajutoarelor sociale), comparativ cu alte categorii (salariaţi,, acţionari, proprietari), ale căror venituri evoluează în acelaşi sens cu inflaţia, dar de regula mai lent decât aceasta. Agenţii economici, sistemul bancar, investiţiile, poziţia financiara a statului, într-un cuvânt întreaga societate este puternic afectata în sens negativ de fenomenul inflatiei care erodeaza puterea de cumparare a monedei descurajând investitiile si cresterea economica.

În România, lupta împotriva inflaţiei reprezintă obiectivul principal pentru o creştere economica sustenabila pentru bunăstarea cetăţenilor[58], B.N.R fiind instituţia însărcinata prin lege(312/2004) în această direcţie.

B.N.R. si-a propus ţintirea directa a inflaţiei[59], care este privita drept o etapa superioara în stăpânirea fenomenului inflaţionist si parte integranta a procesului de convergenta economica cu tarile Uniunii Europene. Un rol esenţial în funcţionarea acestui regim revine ancorării anticipaţiilor inflaţioniste la nivelul obiectivului de inflaţie stabilit de banca centrala, şi stakeholders (guvern, sindicate, patronate, public).

Evoluţia fenomenului criminalităţii[60] economico-financiare se află în strânsă corelaţie cu dinamica întregului ansamblu economico-social, constituind o reflectare indirectă[61] a disfuncţionalităţii acestuia. Activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii a impus realizarea unei strategii globale care include măsuri economice, sociale, tehnico-organizatorice şi legislative referitoare la toate sferele economico-sociale[62].

În lupta împotriva criminalităţii organizate şi a corupţiei sunt angrenate instituţiile statului de drept cu responsabilităţi în realizarea, protejarea şi afirmarea intereselor fundamentale ale României. Ministerul Public, pilonul principal[63] între instituţiile statului implicate în combaterea criminalităţii organizate[64], prin atribuţiile sale specifice are rolul de conducere şi coordonare a întregii activităţi de cercetare penală efectuată în scopul reprimării acestui fenomen infracţional.

Conceput de economisti ca o fiinta abstracta, sociala, relativ informata si animata de stimulul de a-si satisface trebuintele materiale, Homo economicus este un om etalon, un model, o  aproximare al lui Homo sapiens care actioneaza “rational” pentru a obtine pentru el insusi temeiuri, scopuri dinainte hotarate.

Modelul generat de aceasta teorie sustine optimizarea propriei functii de utilitate, cu costurile cele mai reduse, fapt ce poate conduce la temeri ca individul ar putea fi nesigur sau chiar lipsit de etica in alegerile sale, ignorand toate valorile sociale.
Totodata, imposibilitatea de cuprindere de catre om a volumului imens de informatie, precum si rationalitatea limitata in luarea de decizii economice, pun sub semnul riscului toate activitatile economice.

Fiind o fiinta rationala, speciala, irepetabila, prin insasi existenta sa, omul  se detaseaza ca produs al naturii si al societatii. Apartenenta individului la societate face ca primitivismul animalic al fiintei umane sa fie configurat prin reguli morale si legi sociale, fapt care produce disciplinarea impulsurilor si nevoilor biologice, trebuintelor economice, prin inhibitii si dominare de sine.

Cunoasterea cauzelor care pun in miscare energia oamenilor a presupus, pe de o parte,  identificarea trebuintelor, decelarea continutului si evolutiei acestora, iar pe de alta parte, examinarea  proceselor economice, a mecanismului lor de miscare si dezvoltare, existand pe aceasta directie opinii diverse exprimate de economisti, filozofi, sociologi, psihologi si alti specialisti, cercetarile lor dobandind astfel un caracter complex, interdisciplinar.

Ca expresie a unei nevoi interne, orice activitate a individului este determinata motivational, din interior si din exterior, fie ca apanaj al personalitatii sale concrete, ca structura intima a elementelor biologice, innascute (instincte, trebuinte, activitate nervoasa, psihologice, limbaj, gandire, imaginatie), si socio-morale, achizitionate in procesul socializarii (norme comportamentale, valori sociale, convingeri, idealuri etc) fie ca raspuns psiho-comportamental din partea altora.

In sensul larg al cuvantului, nevoia umana, cuprinde preferinte, dorinte, resimtiri asteptari ale oamenilor de a avea, de a fi, de a sti si de a crede, respectiv de a-si insusi bunuri, toate acestea fiind conditionate si devenind efective in functie de nivelul dezvoltarii economico-sociale (conditionare obiectiva) si de nivelul de dezvoltare a individului (conditionare subiectiva).

Natura bio-sociala complexa a unui individ este asigurata de buna adaptare la mediul social si natural. in acest sens, gandirea emotionala il poate ajuta pe individ sa se integreze mai usor in societatea sa (permitandu-i accesul la resurse pentru asi satisface trebuintele economice), sa se socializeze, dar si sa se descurce in orice situatie si orice ipostaza ceea ce duce la valorizarea, afirmarea sa.

In legatura cu intelegerea trebuintelor retinem ca trasaturi comune: cresterea si diversitatea(varietatea), dinamica, obiectivitatea, nelimitarea, determinarea istorica, concurenta, complementaritatea, substituibilitatea, elasticitatea, posibilitatea de satisfacere.

Cercetarea tipologiei trebuintelor a permis identificarea unor criterii de clasificare, in baza carora s-a realizat o ierarhizare a lor (grad sau nivel: intai, al doilea, al treilea s.a.m.d.). In continutul celor de gradul I intra de regula, trebuintele numite fundamentale, (hrana, locuinta, imbracaminte, apararea sanatatii, etc). In cel de gradul al doilea sunt grupate trebuintele legate de calitate, confort etc. Pentru gradul al treilea s-au grupat o serie de trebuinte sociale (comunicare, calatorie). In al patrulea nivel, apar trebuintele intelectuale (cunoastere, formare profesionala, de educare).

Consacrata in literatura socio-economica si conturand cinci nivele ale necesitatilor umane: Fiziologice (physiological); Siguranta (safety); Sociale (love/belonging); Stima (esteem) ; Autorealizare (self-actualization), ierarhia Maslow structureaza, pe de o parte, multitudinea de impulsuri, instincte, necesitati, deprinderi, orientari, aspiratii, procese afective, cognitive, volitive, intuitionale, nevoia omului de sine si de altii, de realitatea transcendenta si de divinitate, de creatie si sacralitate, de armonie si implinire in viata etc, iar pe de alta parte clarifica pentru lume si stiinte, pana unde merge inrudirea omului cu animalul si de unde acestea se despart, pentru ca primul sa-si poata recunoaste si afirme umanitatea ca trasatura naturala si specifica. Teoria lui Maslow contureaza ideea cresterii si evolutiei umane.

Desi tipologia nevoilor umane din punctul de vedere al semnificatiei lor – primare si secundare – are o delimitare cu precadere individuala data de caracterul elastic sau inelastic, grila piramidala dupa care putem recunoaste locul si functiile fiecarei trebuinte este constructiva (ordoneaza nevoile conform aparitiei si satisfacerii lor), iar dinamica presiunii necesitatilor asupra comportamentului este diferentiata: prima categorie de necesitati nesatisfacute din ierarhie va orienta comportamentul uman.

Din acest punct de vedere o trebuinta poate sa fie manifesta sau latenta, in conditiile in care exista satisfactie absoluta (o data satisfacuta o necesitate isi inceteaza presiunea asupra comportamentului; din manifesta, devine latenta) si relativa (dinamica unei necesitati este afectata nu numai de satisfacere/nesatisfacere, ci si de dinamica celorlalte necesitati).

Un punct de vedere interesant asupra intelegerii naturii umane, a gradului de satisfactie, il are Friedrich Herzberg in teoria sa „a celor doi factori” pornind, pe de o parte de la natura animala responsabila cu  nevoile biologice si conditiile fizice si sociale (foamea – necesitate tipic biologica, dar si nevoia de a castiga bani – instrument de satisfacere cvasitotal al trebuintelor umane elementare), iar pe de alta parte de la natura specific umana ce reclama nevoia de realizare, de „crestere” a eu-lui.
Din teoria lui Herzberg se deduce ca satisfacerea nevoilor cuprinse in perimetrul celor doua paliere ale fiintei umane, impreuna cu factorii care o conditioneaza, au implicatii distincte asupra starii de satisfactie umana.

Dupa jumatate de secol de la “lansare” – in plin curent New Age, urmand legea universala a progresului si beneficiind de aportul studiilor scolilor ulterioare de psihologie, precum si de cel al cunostintelor ezoterice privind evolutia vietii si fiintei, Piramida Trebuintelor, asa cum arata ea actualmente este redata in figura nr.1.

Avand in vedere procesele de dezvoltare a vietii pe Terra, in momentul de fata, pentru Fiinta umana in manifestare – omul social contemporan – descris de psihologi, sunt “date in folosinta”, adica activate, 9 dintre cele 12 Nivele ale Piramidei.
Activarea lor presupune ca exista posibilitatea de a fi actualizate (adica satisfacute) la un moment dat, sau pe parcursul existentei individului uman in planul fizic.
Satisfacerea trebuintelor specifice fiecarui nivel se manifesta din interiorul individului ca un magnetism; ca o forta ce orienteaza fiinta spre a gasi in mediul inconjurator mijloacele si obiectele necesare satisfacerii acestor cerinte.
Trebuintele reprezinta necesitati oranduite pentru buna dezvoltare a fiintei la stadiul uman si ele corespund „instinctelor” proprii celorlalte specii.
Deosebirea dintre ele este semnificativa insa si reprezinta o distinctie de forma, de realizare sau proces, nicidecum de fond. Diferenta consta insa in libertatea pe care incepe sa o castige fiinta o data cu trecerea in regnul uman, libertatea de decizie si optiune, de participare la propria devenire.

Pe langa continutul psihologico-social si economic, informatiile privind fiinta si fiintarea, intr-un cuvant: realitatea, la granita cu metafizica, dau semnificatie fiecarui nivel al Piramidei Trebuintelor, in sensul realizarii implinirii de sine in viata si in lume – necesitate de prim rang, la care se raporteaza si in jurul careia graviteaza toate celelalte lucruri (evenimente, fiinte, obiecte, procese, fenomene etc.).
Toate resursele energetice (externe si interne, atat ale individului cat si ale societatii /natiunilor / grupurilor) sunt subrogate in acestui demers.

Restructurarea ierarhiei trebuintelor umane se produce gratie exploziei informationale ce a generat un registru extins de nevoi,  „variante actuale accentuate ale unor nevoi umane perene” (informatie, putere, prestigiu, performanta) si influenteaza sistemele culturale actuale.

Acest studiu succint ne permite sa apreciem ca tendintele reliefate in structura interna si in evolutia trebuintelor umane fundamentale reprezinta germenii unor schimbari radicale in viitorul apropiat sau indepartat.