Abstract

One of the most special creations of the Cucuteni culture was the painted pottery. With its slender shapes and decorative motifs, the Cucuteni ceramics represents the apogee of the European prehistoric pottery, being often compared with the creations of other historical ages.

Civilizaţiile preistorice nu erau demarcate de graniţe aşa cum sunt cele ce împart acum lumea în ţări distincte. Nenumărate atestări arheologice confirmă că pentru continentul european traseul Dunării nu a fost o graniţă, ci o punte de legătură între teritorii locuite de aceleaşi populaţii, purtătoare ale unor civilizaţii comune, care din negura timpului s-au influenţat reciproc şi au evoluat împreună.

Vechea Civilizaţie Europeană a început odată cu apariţia economiei producătoare de alimente prin cultivarea efectivă a pământului, evidenţiat[1] prin complexul grâu-orz-oaie-capră-vite-porc care apare chiar înainte de 7000 î.Hr. pe ţărmul Greciei, în Italia estică, în Creta, în sudul Anatoliei, Siria, Palestina, Orientul Apropiat, în bazinul Dunării Inferioare, în România şi în întreaga regiune Balcanică. Pe această arie extinsă au existat schimburi şi influenţe reciproce, dar vechea Europă a urmat un drum propriu, generând culturi asemănătoare, cu legături directe, care prin realizări distincte se unifică într-un complex de sine stătător şi original, diferit de ceea ce se întâmpla în Orientul Apropiat şi în Europa de nord şi vest. In jurul anului 6500 î.Hr., în Vechea Europă, a apărut ceramica arsă la temperaturi înalte şi lustruită. Treptat, a apărut şi ceramica pictată, cu vase de forme şi stiluri diferite, ceea ce sugerează extinderea unei idei originale fără legătură cu migraţia şi transferul. La sfârşitul mileniului al VII-lea î.Hr., în sud-estul Europei şi în centrul Anatoliei a avut loc o dezvoltare explozivă a artelor şi tehnologiilor, schimbul între cele două mari regiuni fiind făcut permanent pe „podul” de insule din Marea Egee.

Mii de ani de istorie românească ce aparţin Neoliticului, transced prin vestigii[2]: Cultura Starcevo-Criş (6.400-6.200 î.Hr.)[3], excepţionala cultură Gumnelniţa (din Bărăgan pînă în Grecia continentală), spectaculoasa ceramică policromă specifică culturii Cucuteni, apare în săpăturile arheologice din Moldova pînă în Ucraina, precum şi Vădastra, Hamangia, Petreşti, Boian, Pre-Cucuteni, Tiszpolgar, Bodrogkeresztur, Horodiştea-Ierbiceni [4].

Pe teritoriul Romaniei, cultura Cucuteni reprezintă una dintre cele mai importante civilizaţii a Europei vechi, constituind continuarea pe o treaptă superioară a ultimei faze de evoluţie a culturii Precucuteni, la care s-au adăugat unele influenţe ale culturilor Petreşti şi Gumelniţa.

Remarcată în primul rând prin ceramica pictată[5] cu motive în formă de spirală, meandre sau cercuri, culorile predilecte aplicate înainte de ardere fiind albul, roşul şi negrul-ciocolatiu, cultura Cucuteni durează aproximativ un mileniu (3600-2500 î.Hr.)[6].

Însuşirile economico spirituale specific predominante cucutenilor sunt evidenţiate de prezenţa unui mare număr de statuete antropomorfe şi zoomorfe de lut ars sau ronde-bosse, precum si ale bijuteriilor.

Până către anul 5000 î.Hr., s-a cristalizat cultura “veche europeană“, cu variantele sale regionale, şi prezintă tradiţii semnificative în arta ceramicii, arhitectură, organizarea cultică, instituţiile de conducere, o scriere rudimentară şi specializări meşteşugăreşti

Urme de prezenţă umană aparţinând culturii Cucuteni ca entitate economico-cultural-teritorială au fost datate în mileniul IV î.Hr., într-o arie ce se întinde între nord-vestul Balcanilor şi Nistru, purtătorii acestei culturi asigurând cea mai timpurie răspândire în această parte a Europei a economiei care avea la bază creşterea animalelor şi cultivarea plantelor.

Alături de urme arheologice obişnuite pentru aşezările[7] caracteristice acestei culturi, au mai fost descoperite numeroase urme de arsuri şi depuneri de cenuşă în amestec cu lemn carbonizat ce atestă, activităţi umane soldate de arderea cantităţilor mari de lemn şi folosirea recipientelor ceramice.

Săpăturile[8] în cunoscutele aşezări de la Cucuteni, de pe dealul Cetăţuia şi Dâmbul Morii, au permis o îmbunătăţire[9] a periodizării clasice a culturii Cucuteni, cu unele etape bine determinate stratigrafic şi stilistic. De asemenea, rezultate deosebite s-au obţinut şi în legatură cu modul de viaţă al purtătorilor culturii Cucuteni, descoperindu-se peste 30 de locuinţe, dintre care unele aveau platforma de piatra, primele cunoscute atunci pentru epoca neolitică din spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Date deosebite s-au obţinut şi în legatură cu sistemul de fortificaţie[10] al aşezărilor cucuteniene, la Cucuteni-Cetăţuia înregistrându-se, în faza B, prezenţa unui şanţ cu val şi contraval de pământ, placate cu lespezi de piatra, sistem unic pentru aceea epoca, singurul de acest tip cunoscut în România pâna astăzi.

Elemente ale culturilor din Neolitic, respectiv Starcevo-Criş şi Cucuteni, au fost descoperite în staţiunile arheologice de la Lunca, Oglinzi şi Ţolici (din jud. Neamţ) Cucuieţi, (jud. Bacău), unde arheologii, investigând consistente depuneri neolitice aflate în vecinătatea imediată a unor izvoare de apă sărată, au perceput că staţiunile respective au avut cu precădere rosturi economico productive, şi anume acelea de a obţine sarea solidă prin fierberea apei sărate[11].

Totodată, în perimetrul acestor staţiuni au fost descoperite numeroase fragmente de vase ceramice[12], printre care se remarcă sute de fragmente de la aşa-zisele briquetage – recipiente ceramice de mici dimensiuni, de formă conică, cu piedestal discoidal.

Prezenţa acestor resturi de recipiente indică existenta unei tehnologii de obţinere a sării solide în calupuri de formă conică cu vârful rotunjit, fiind de dimensiuni aproximativ egale.

Analizând complexitatea acestui proces tehnologic, pare puţin probabil că oamenii din perioada preistorică evaporau apa sărată şi o transformau în calupuri de sare solidă pentru consumul propriu. Le-ar fi fost mult mai uşor să folosească în acest scop slatina lichidă[13], aşa cum ea se găseşte în izvoare[14]. Extrem de rar oamenii sunt preocupaţi de obţinerea din slatină a sării solide. Atunci însă când recurg la acest procedeu, ei nu încearcă să o transforme în calupuri, utilizând doar sarea-praf. În aceste condiţii, cea mai plauzibilă interpretare a calupurilor de sare pare a fi aceea că ele erau destinate transportării în teritorii situate la distanţe relativ mari de sursele de sare, în locuri unde sarea nu există. După cum indică forma şi dimensiunile briquetagelor, se urmărea obţinerea unor calupuri de sare identice ca formă, dimensiuni şi greutate. Se poate admite că această uniformitate avea ca scop folosirea sării pentru nişte tranzacţii uşor cuantificabile. În acest sens, poate fi invocat faptul că sarea, în perioade diferite şi în teritoriile cele mai îndepărtate, juca adesea rolul monedei de schimb.

Infiltrările populaţiilor indo-europene patriarhale şi pastorale dinspre răsarit în Europa central-estică au condus la o hibridare treptată a două culturi şi sisteme diferite, fără a se distruge culturile autohtone. Noii veniţi, în valuri succesive, din punct de vedere numeric, erau inferiori şi nu aveau forţa şi interesul să-i elimine pe băştinaşi.

Culturile neolitice de pe teritoriul României au asimilat, la rândul lor, elemente materiale şi spirituale de la noii veniţi, generând trei mari complexe culturale[15]: Horodiştea- Folteşti (în Moldova şi nord-estul Munteniei), Cernavodă (în Dobrogea şi Câmpia Munteniei), şi Coţofeni-Bodrog (în Oltenia şi arealul intracarpatic)[16]. Pentru această perioadă, caracteristice sunt vasele ceramice globulare cu tortiţe mediane şi vasele cu gură largă, fără a fi eliminate total vasele din culturile neolitice anterioare. Alături de aceste vase pictate, în arealul culturilor eneolitice au fost descoperite şi vase ornamentate cu şnur. Vasele cu asemenea ornamente, “cu şnur,” se întâlnesc pe o largă arie (România, sudul Ucrainei, Bulgaria, sudul Poloniei, Cehia, Slovacia şi sudul Germaniei), ceea ce confirmă ipoteza că filonul culturilor neolitice era dominant. In spaţiul românesc, se constată şi o influenţă sudică, care produce schimbări importante în credinţele oamenilor, lumea subpământeană a morţilor fiind înlocuită cu una cerească, a spiritelor.

Este cunoscut faptul ca o imagine asupra unei civilizaţii preistorice comportă, pe lângă cunoaşterea directă a unor elemente materiale oferite de arheologie, şi o imaginaţie la care vizitatorul, mai mult sau mai puţin cunoscător al acestor civilizaţii, face apel atunci când încearcă să-şi explice cum trăiau acei oameni, cum realizau şi cum utilizau uneltele, cum se îmbrăcau, ce si cum mâncau, cum cultivau pământul, cum vânau etc.

Pornind de la ideea ca existenţa umană este însoţită pe toată durata evoluţiei ei de aspecte care au creat fundamentul ştiinţei economice de astăzi, putem aprecia că civilizaţiile Neoliticului romanesc au avut cu adevărat o viaţă economică, tumultuoasă, specifică acelor vremuri, ce a permis specializarea şi odată cu aceasta intensificarea schimbului.

Organizarea sociala în aşezări fortificate, care – prin stadiul preurban atins – poate rivaliza cu stralucitele manifestari din Orient, impune, pe de o parte, luarea în considerare a elementelor de acumulare şi alocare a diferitelor tipuri de resurse : hrana, arme, unelte etc, pe de altă parte asigură desfăşurarea activităţilor meşteşugăreşti casnice (tesut, olarit, prelucrarea pieilor ,a lemnului, confectionare de unelte) şi nu în ultimul rând schimbul, cu precădere trocul.

In aria de răspândire a culturii Cucuteni în Moldova şi sud-estul Transilvaniei se cunosc[17] 11 complexe în cadrul cărora s-au descoperit resturi de cuptoare simple (monocameră). Cuptoarele evoluate se aflau grupate în afara aşezări lor (GIăvăneştii Vechi, Tarniţa)[18] atestând existenţa unor zone cu destinaţie specială pentru producerea de ceramică, evidenţiind că olăritul se desprinde de activităţile casnice, devenind un meşteşug în sine[19]. Desprinderea olarilor, ca meşteri în sine, din cadrul comunităţilor, poate fi gândită[20] şi ca o separare pe operaţii a acestora (manufacturare şi decorare, iar alţii de ardere).

Dezvoltarea schimbului de bunuri a condus implicit la dezvoltarea comerţului[21].

Nevoia tot mai acută pentru a simplifica şi uşura schimburile a fost premisa apariţiei anumitor etaloane[22], aşa-numitele mărfuri-echivalent[23]. S-au descoperit[24] şi identificat o mulţime de astfel de obiecte-echivalent sau etaloane premonetare[25] (armele, obiectele casnice, dinţii de mistreţ, de delfin şi de elefant, scoici[26], blănuri, ceai, tutun, sare, grâu, peşte uscat, vite[27], vin, argilă, ceramica etc).

Ceramica pictată vine sa completeze ideea de schimb (ceramică pentru pigmenţi[28]), precum şi cea de estetic şi de confort, care fără îndoială era apanajul menajelor “de vază” ale comunităţii, ca să nu mai spunem că deţinerea podoabelor întăreau poziţia deţinătorilor/purtătorilor, sau erau embleme ale puterii, dintre care cea mai cunoscută[29] este „Sceptrul de la Casimcea”, cioplit în forma unui cap de cal.

Printre cele mai importante piese din epoca neoeneolitica, notam[30] un important tezaur de obiecte de podoaba, din cultura Cucuteni A, descoperit la Brad, expus în prima vitrina. Importantul tezaur este compus, din peste 480 piese de podoaba, din metal si os si constituie cel mai mare, ca numar de piese, din aria culturilor neoeneolitice din tara noastra si printre putinele din sud-estul Europei.

Creşterea animalelor, cultivarea cerealelor, activităţi clar identificate prin atestări arheologice( vase cu urme de cereale), sunt generatoare de acte economice, existând opinii conform cărora dezvoltarea agriculturii a fost motorul dezvoltării umane[31].

De la un moment dat al evoluţiei lor istorice, majoritatea culturilor neolitice au descoperit proceduri şi tehnologii specifice pentru extragerea şi prelucrarea anumitor zăcăminte (sare, metale). Este şi cazul civilizaţiilor neolitice de pe teritoriul ţării noastre.

Dacă pentru sare am făcut câteva precizări în privinţa modului de obţinere, se cuvine să aducem argumente şi pentru metalul preţios din care sunt confecţionaţi idolii şi bijuteriile a cărui puritate “de laborator” nu ar trebui să ne mire: primul aur folosit de om provenea din zăcămintele aurifere prezente şi acum în albia anumitor râuri. Iar, după cum se ştie, spre deosebire de aurul scos din măruntaiele Pământului, cel recoltat din nisipurile aurifere este întotdeauna deosebit de pur.

Această cultură este „o candela ce abia pâlpăe în bezna multimilenara a omenirii[32]. Nu s-a pastrat de la cucutenieni o scriere, dar obiectele vorbesc mai mult decat ar putea sa o faca vreodata cuvintele.

De aceea, în tematica “istoria aurului” a Bancii Naţionale a României, a fost pusă în circulaţie moneda de 10 lei[33] dedicata Tezaurului de la Cucuteni.


[1] Gimbutas, Marija, Civilizaţie şi cultură. Vestigii preistorice în sud-estul european, Bucureşti, 1989, p. 51

[2] sînt doar cîteva dintre excepţionalele relicve reunite, peste milenii, în expoziţia „Zorii Europei, Marile culturi neolitice ale României”, de la Olten, Elveţia.

[3] marchează debutul Neoliticului pentru o bună parte a teritoriului european

[4] Vasile Surcel http://zoom.jurnalul.ro/stire-zoom-plus/invazie-neolitica-in-elvetia-315849.html

[5] Unele reprezentări antropomorfe pictate, deşi sunt schematizate, conferă ceramicii o valoare artistică incontestabilă.

[6] http://piatra-neamt.info/referate/files/Muzeul_de_Istorie.doc

[7] prima asezare preistorica, anume asezarea de pe dealul Holm de la Habasesti, jud. Iasi, apartinând primei faze a culturii Cucuteni. Aici au fost descoperite 44 de locuinte si peste 100 de gropi si anexe gospodaresti.

[8] sub conducerea profesorilor Mircea Petrescu-Dîmbovita si Marin Dinu.

[9] http://arts.iasi.roedu.net/cucuteni/tabara/2004/index.html

[10] http://www.neamt.ro/Info_utile/Obiective/Cetatea_Batca.htm

[11] Valeriu Cavruc, Gheorghe Dumitroaia- Vestigii arheologice privind exploatarea sării pe teritoriul României în perioada neo-eneolitică

[12] ceramica, unelte si impungatoare din os, aschii din silex si numeroase fragmente ceramice apartinand epocii neolitice, culturii Cucuteni, fazei B http://comunastraoane.ro/istoric-straoane.php

[13] Şi în prezent, în mediul rural, acolo unde există izvoare de slatină, de cele mai multe ori, oamenii o folosesc ca atare pentru nevoile lor gospodăreşti (gătitul mâncării, conservarea slăninii, muratul legumelor, stropitul fânului, tratamente medicale etc.).

[14] idem 11

[15] http

[16] Nestor, Ion, Zaharia, Eugenia, Sur la période de transition du neolithique a l’age du bronze dans l’aire des civilisations de Cucuteni et de Gumelniţa, în Dacia, 12, 1968, p. 17-44; Dinu, Marin, Quelques considérations sur la période de transition du néolithique a l’age du bronze sur le teritoire de la Moldavie, în Dacia, 12, 1968, p. 129-140; Berciu, Dumitru, Contribuţii la problemele neoliticului în România în lumina noilor cercetări, Bucureşti, 1961, p. 86-93, 173-190; Gordon-Childe, V., Făurirea civilizaţiei, Bucureşti, 1966, p. 82-115; Idem, De la preistorie la istorie, Bucureşti, 1967, p. 60-76; Mellaart, J., Prehistory of Anatolia and its Relations with the Balkans, în Studia Balcanica, art. 5, 1971, p. 119-137; Niţu, A., Reprezentările zoomorfe plastice pe ceramica neo-eneolitică carpato-dunăreană, în Arheologia Moldovei, nr. VII, 1972, p. 9-96; Mongait, A., L., Arheologiia Zapadnoi Evropî. Kamenîi vek, Moscova, 1973, p. 195-247, 272-292; Mansuelli, C., A., Civilizaţiile Europei vechi , Bucureşti, 1978, vol. I, p. 64-109; Marinescu-Bîlcu, S., Unele aspecte ale legăturilor dintre neo-eneoliticul românesc şi culturile egeice şi microasiatice, în Pontica, nr. XIII, 1981, p. 57-65; Cucoş, ªt., Câteva consideraţii cu privire la sfârşitul culturii Cucuteni, în Carpica, nr. XVII, 1985, p. 33-40;

[17] E. Comşa, Caracteristicile şi însemnatmea cuptoarelor de ars oale din aria culturii Cuculteni-Ariuşd, în SC!VA. 27.1,1976

[18] S. Antonescu, Săpăturile arhealogice de la Tarnira, În Catpica, II, 1976, apud Anghel Dan, Implicaţii economice şi sociale ale producţiei de ceramică în epoca neo-eneolitică http://civa.uv.ro

[19] Această ipoteză este susţinută în special de cantitatea mare de cunoştiinţe tehnice şi experienţă necesare pentru confecţionarea veselei de lux, decorarea ci, în special cea realizată prin pictare precum şi controlarea armosferei de ardere din interiorul cuptorului.

[20] L.Ellis, Cultural boundries ami the hwnall behaviour, method, theory and tate neolithic ceramic produclion in the Carpatian-Polltic region, Piatra Neamţ, 1996.

[21] Iacob Vladuţ, Falsul de monedă genertor de dezechilbru monetar, în vol IV Congres ARA, Sibiu, 2009

[22] Dobrotă Mihai (&colab)-Dictionar de economie, Ed. Economica, Bucuresti, 1999

[23] Radu Negrea, Moneda. De la scoicile – monedă la cecul electronic, ed. Albatros, 1988, pag. 13-17

[24] idem 18, pag. 51

[25] Se pare că într-o anumită perioadă a istoriei chiar şi omul a devenit obiect de schimb, culoarea pielii, vârsta, sexul, constituţia, aptitudinile fiind luate drept etalon de valoare. Intre obiectele folosite ca mijloc de plata se numara si orezul (China), dinti de catel (in Noua Guinee), unelte in miniatura (China), bucati de quart, discuri de metal (în Tibet) sau discuri de piatra in insula Yap.

[26] Utilitatea scoicilor a fost relevată mai ales de popoarele care şi-au dus existenţa în vecinătatea mărilor şi a oceanelor deoarece: se utilizau pentru a confecţiona diverse obiecte casnice, cuţite, ace, cârlige; erau preţioase, putând alcătui frumoase bijuterii şi podoabe; erau relativ dure, uşor de transportat, păstrat, schimbat şi tezaurizat; de asemenea, „cunoscătorii” puteau lesne să le transforme, modifice sau să le falsifice.

[27] Vitele au fost însă pentru popoarele cu o existenţă continentală, terestră, departe de binefacerile oceanului, etalonul în schimburile lor. Iată de pildă că în Etiopia în schimbul miresei se ofereau până la 38 de capete de vită

[28] Anghel Dan, op cit. p.4

[29] http://www.scribd.com/doc/POPORUL-ROMAN-Continua-Tor-Al-Civilizatiei-Neolitice-Europene

[30] http://museum.ici.ro/moldova/roman/romanian/sectia_istorie.htm

[31] Istoricul antic Diodor 80-29 i.Hr: „Agricultura a scos omul din salbaticie”

[32] http://www.romanialibera.ro/a135057/cucuteni-prima-civilizatie-europeana.html

[33] Incepand cu data de 16 octombrie 2006, Banca Nationala a Romaniei a pus in circulatie o moneda din aur, cu o valoare nominala de 10 lei, in conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei. Emisiunea este dedicata Tezaurului de la Cucuteni si face parte din ciclul tematic „Istoria aurului”.
Moneda, cu titlul 999/1000, este de forma rotunda, are greutatea de 1,224 grame, diametrul de 13,92 mm si are marginea zimtata. Aversul contine, in jumatatea superioara, valoarea nominala „10 LEI” si stema Romaniei, iar in partea inferioara, o aplica de harnasament din tezaurul de la Cucuteni si inscriptia „ROMANIA”. Reversul are postat, in plan central, o imagine de pe obrazarul coifului de aur din tezaurul de la Cucuteni si textul circular „TEZAURUL CUCUTENI BAICENI”.


0 comentarii la “Repere din economia neoliticului romanesc. Cultura Cucuteni”
Comentariul tau