Loredana Purcariu
Iacob Vlăduţ-Severian
Abstract
During the long evolution of humanity, technological revolutions have made it possible for human knowledge in existence today, holder of the skills captured by a continuous accumulation of knowledge. Along with information and technical progress, human intelligence, in XXI Century economy become new factors of production, land, labor and capital gaining second role.

Keywords-technological revolution, scientific progress, factors of production, a new factor, information, knowledge

Introducere

Definiţi ca fiind ”ansamblul condiţiilor necesare şi suficiente ca orice proces de producţie să se poată desfăşura conform scopului său predominant„ (Stanciu, 2002) factorii de producţie reprezintă resursele materiale şi energetice, resursele financiare, resursele de muncă, resursele organizatorice, resursele tehnico-stiinţifice şi tehnologice, resursele de timp şi spaţiu, respectiv forma economică pe care o îmbracă input-urile .

Progersul tehnic motorul noii economii

În general, progresul ştiinţific şi tehnic este forţa motrice principală a progresului social. Schimbările revoluţionare în domeniul ştiinţelor, cu precădere revoluţiile ştiinţifice au determinat schimbări relevante în domeniul tehnologiei, respectiv revoluţiile tehnice , care, la rândul lor, au determinat obiectiv schimbări radicale în relaţiile administrative ale societăţii şi mediului social (economie, politică, drept, cultură intelectuală)(Kiriukhov, 2010).
Pe scara istoriei progresul tehnic a fost foarte lent. El s-a manifestat la intervale de timp foarte mari și a avut o larga raspandire, de exemplu, revoluţia Neolitică , prima revoluţie agricolă -tranziţia de la vânătoare şi colectare la agricultură- a continuat să se propage și în Evul Mediu, datele arheologice indicând faptul că diverse forme de domesticire de plante şi animale au apărut independent, în şase locaţii separate, acum 10.000-7000 ani în sud-vestul şi sudul Asiei, nordul şi centrul Africii şi America Centrală ( Gupta, 2010).
Ttransformarile generate de tehnologii au creat controverse ideologice pe tema apariției de noi locuri de muncă sau, dimpotrivă, a creșterii şomajului. Atfel, David Ricardo a recunoscut că progresul tehnic poate distruge locuri de muncă. Opinii similare au avut Karl Marx și alti gânditori din domeniul economic și nu numai.
În dezvoltatea noii economii (Suciu, 2002), progresul tehnic, încheagă realizarile întreprinderilor ce în ansamblu devin mai eficiente, fie prin cresterea volumului producției cu acelasi consum de factori, fie prin reducerea consumului de factori de producție pe unitatea de produs.
Noţiunea de “noua economie” face referințe la modificările activităţilor economice datorate tehnologiilor digitale. Costurile relativ reduse precum și ușurința cu care se poate accesa, prelucra şi stoca informaţia, fac posibilă caracterizarea noii economii ca eră a intensificarii cunoaşterii, invăţării şi inovării, a globalizării şi a dezvoltării durabile.
Totodată prin promovarea progresului se are în vedere:
• înlocuirea unor elemente și perfecționarea altora
• reorganizarea muncii și a producției
• reconversia profesională pentru o parte din populația ocupată
• retehnologizare și recalificări
Se observă că influența progresului tehnic generează pe termen scurt somaj (reducerea numărului de locuri de munca datorita mecanizarii, automatizarii, robotizarii.), iar pe termen lung determina cresterea numărului locurilor de munca fapt demonstrat in tarile dezvoltate.
Analiza unor astfel de aspecte porneşte de la esenţa progresului tehnic ca proces permanent de transformare radicală a dimensiunilor cu care intervin factorii clasici ai creşterii economice, în direcţia accelerării vitezei cu care sunt utilizaţi spaţiul şi timpul în lumea afacerilor(Popescu, Ciucur, Gavrilă, 2008).
Componentă a progresului social, progresul tehnic reprezintă în ultimă instanță „progresul în om”, în mediul lui economic în care el dispune de alocarea factorilor, sub amenințatea riscurillor aparute în situații mai mult sau mai putin controlate.
Prin progresul tehnologic omul a fost în măsură să diversifice şi să-şi lărgească orizonturile şi să atingă din ce în ce mai bine, mai eficient şi mai repede scopurile. Astfel cunoştinţele practice şi know-how-ul (tehnologia) capătă dimensiunea de ”nou factor de producţie” .
Reprezentând, în esenta, cunoaștere aplicabilă în mod curent în activitatea de producție, tehnologia face posibilă creșterea producţiei la niveluri ce nu au fost văzut niciodată înainte.
Resursa informațională ca factor de producție netradițional.

Este nevoie de ani indelungați pentru a realiza și a deține o resursa informațională eficientă. Astfel, organizaţiile informaţionale vor deveni din ce în ce mai importante. Pentru a fi competitive firmele trebuie să-și schimbe, atitudinea faţă de informaţii. Ele trebuie să gândească despre informaţii ca fiind un activ strategic(Kendal, Scot, 1990), un activ care determină și călăuzesc planurile de afaceri. Ca și în trecut, ca și acum sau în viitor, managerii puternicisunt cei care sunt bine informati(Giju, Badea, López, Peña, 2010) care combină corect informaţiile cu oportunităţile potrivite la momentul potrivit, obţinând ceea ce vor atunci când au nevoie.
Tehnologia informaţiei a creat modificări în structura pieţelor, mulţi autori susţinând că informaţiile şi tehnologiiile care le generează pot fi folosite ca instrumente strategice.
Ritmul intensificat al concurenței evidențiază deținerea informaţiilor drept armă de luptă pe câmpul avantajului competitiv. Utilizarea strategică a informaţiilor este susținută de organizaţiile de succes, cele care sunt capabile să-și sincronizeze resursele informaţionale cu strategia lor de afaceri pentru a realiza câştiguri de productivitate și pentru a susţine astfel un avantaj competitiv(Marchand , 2009).
Pentru a deține cele mai bune oportunităţi, o companie ar trebui să adopte strategii pentru avantaje competitive care să maximizeze utilizarea resurselor informaţionale existente deja în firmă pentru:
• a facilita dezvoltarea de produs și a oferi mai mult control asupra costurilor.
• pentru a îmbunătăţi calitatea sau flexibilitatea operaţiunilor şi de producţie;
• pentru eficientizarea marketingului și a sprijini monitorizarea vânzărilor
• pentru sau îmbunătăţirea satisfacţiei clienţilor;
Indiferent de obiectivele de afaceri pe care firma le urmăreşte ”Activele (intangibile) informaţii”(Haralambie, 2009) pot fi utilizate strategic în interiorul unei întreprinderi.
Ca factor de producţie, spre deosebire de oricare dintre ceilalţi factori, informaţia constituie un instrument de cercetare a proceselor care au loc în diferite sisteme, reflectînd legăturile obiective cauză-efect din mediul înconjurător.
Informaţia este o comunicare, un mesaj, care conţine elemente noi – în raport cu ce cunoştea pînă atunci utilizatorul ei — privind caracterizarea unei anumite situaţii, fenomen, fapt, proces economic etc., în scopul declanşării acţiunii.
Totodată, informaţiile nu trebuie să reprezinte un scop în sine, ci o bază pentru fundamentarea deciziilor (Dinte,Trifoi, 2009), trebuind să posede o serie de însuşiri esenţiale, şi anume :
• să aibă un caracter obiectiv;
• să fie explicită, clară, accesibilă şi prezentată într-un mod adecvat; să fie veridică, să reflecte realitatea şi să conţină elemente de cunoaştere care să permită formarea unei imagini exacte asupra procesului sau fenomenului;
• să fie actuală şi operativă, transmisă, recepţionată şi analizată la timp
Caracteristici importante ale informaţiilor au fost subliniate încă din secolul trecut de către o serie de autori, acestia suținând că informaţia este expandabilă, compresibilă, substituibilă, transportabilă-transferabilă, difuză, şi partajabilă (Harlan, 1982).
Expandabilitatea informaţiei presupune extinderea ei odată cu utilizarea. Dacă informaţiile se extind prin utilizare, ele nu trebuie privite ca fiind o intrare rară.
Compresibilitatea. Pentru o manipulare mai ușoară este necesară și posibilă concentrarea, integrarea, sau rezumarea unei mari cantităţi de informaţii – compresia informaţiilor produce o creștere în cunoaştere şi înţelepciune
Substituibilitatea induce ideea că informaţiile pot fi înlocuitori de succes pentru teren, munca, capital, capacitatea de gestionare antreprenorial etc.
Informaţia este transportabilă-transferabilă. Folosind tehnologia de telecomunicaţii, informaţiile pot fi transportate cu mare viteză.
Informația se poate scurge. Această caracteristică aduce în prim plan pretabilitatea informației la difuzie, si, implicit, pune în discuție confidențialitatea, drepturile de autor etc.
Partajarea are ca înțeles perenitatea înformației. Stocul de informație nu se diminuează chiar dacă aceasta este împărtașită și altei părți ea nu se pierde.
Este important ca informaţia să fie recunoscută ca un factor de producţie, împreună cu pământul, munca, capital, cu managementul şi capacitatea antreprenorială.

Concluzii

Informatia și progresul tehnic reprezentâ principalele forțe ale economii bazate pe cunoaștere. Inteligenţa şi creativitatea umană, bunurile intangibile precum cunoştinţele şi managementul informaţiei şi cunoaşterii devin factori de producție importanți in noua economie.
Față de economia clasica, noii factori de producție în economia cunoașterii sunt abordați în funcție de o serie de diferențe. Astfel, informațiile și cunoașterea cresc pe măsură ce sunt multiplicate (in timp ce resursele clasice se consuma prin folosire), iar competențele lucrătorilor devin o componentă-cheie a valorii.
Totodată comunicarea este considerată, din ce în ce mai mult, o necesitate fundamentala a fluxurilor de cunoastere, iar produsele și serviciile care conțin mai multa cunoaștere conferă avantaj competitiv.

Bibliografie
1. Dinte Constantin Ion-Trifoi Gigi, Informaţia şi rolul acesteia în managementul financiar al întreprinderii, www.oeconomica.uab.ro/upload/lucrari/820062/24.pdf
2. Gupta Anil K. „Origin of agriculture and domestication of plants and animals linked to early Holocene climate amelioration”, Current Science, Vol. 87, No. 1, 19 October 2010, www.economypoint.org/t/technical-progress.html
3. Giju Ciprian, Badea Leonardo, López Ruiz, Peña Domingo , Managementul cunoaşterii – resursa cheie în noua economie, Economie teoretică şi aplicată Volumul XVII (2010), No. 6(547), pp. 17-26 http://store.ectap.ro /articole/473_ro.pdf
4. Haralambie Alin, Economia cunoaşterii- o provocare pentru România, Analele Universităţii “ Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 1/2009
5. Harlan Cleveland, „Information as a Resource,” The Futurist, Vol. 16, December 1982, pp.34-39
6. Kendal Walter, Scot Richard, Information As a Factor of Production, Journal of Information Technology Management, volume I, number 2, 1990
7. KiriukhovEduard, Scientific and technical progress and World Revolution, International Center of Fundamental research of innovative society development (ICFRISD), Kiriukhov E.P., 2010-2011.www. worldstrategy.ru / content /eng/content/articles/article005
8. Marchand Donald A., Managing information, people and it to improve business performance, 2010
9. Popescu Constantin, Ciucur Dumitru, Gavrila Ilie, Gheorghe H. Popescu, Teorie economica generala. Vol. I. Microeconomie /Editia a doua, ed.ASE, București, 2008
10. Stanciu Marieta, Economie politica si politici economice, 2005www. romaniaeuropa.com /economie politică si politici economice marieta stanciu. php
11. Suciu Marta Christina, Economics. Part I: new economics & knowledge based society, Editura ASE, Bucuresti, 2002, p.37


0 comentarii la “Neofactorii in noua economie”
Comentariul tau